Invatamant

100 de elevi din toată țara au venit la Electronics Summer University, de la UPT

Luni, 22 august 2022, în Auditorium-ul Centrului de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, a avut loc deschiderea oficială a Electronics Summer University (ESU), o școală de vară dedicată elevilor din clasele a XI-a, ajunsă la cea de-a VII-a ediție, organizată de Liga Studenților din Facultatea de Electronică și Telecomunicații (LSFETc), cu sprijinul UPT și al Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, dar și al unor companii cu care facultatea are parteneriate de colaborare. 100 de elevi din toată țara au venit la Timișoara pentru a lua parte la eveniment.

Proiectul, care se va derula până în data de 4 septembrie 2022, oferă elevilor oportunitatea de a simula viața de student pe o perioada de două săptămâni. Este locul unde se îmbină „utilul cu plăcutul”, prin activitățile care își propun dezvoltarea liceenilor, atât pe plan personal, cât și profesional.

De-a lungul perioadei de desfășurare a proiectului, elevii dobândesc noi cunoștințe, care se vor dovedi foarte folositoare pe viitor. De asemenea, aceștia aprofundează cunoștințele dobândite în liceu și le consolidează, dându-le o direcție mai clară. Nu în ultimul rând, este un bun prilej de a cunoaște tineri cu care împărtășesc aceeași pasiune, de a lega prietenii cu posibili viitori colegi.

În cadrul deschiderii festive, Daniel Dan, prorector al UPT, a transmis elevilor mesajul de bun venit din partea conducerii Politehnicii timișorene și le-a prezentat acestora un scurt istoric al universității, dar și ce reprezintă astăzi Universitatea Politehnica Timișoara pe plan național și internațional.

Din partea Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, Dan Lascu, decan, le-a prezentat elevilor facultatea, cu programele de studii și facilitățile pe care le oferă, dar și poziționarea Timișoarei ca pol de referință în electronică și microelectronică, în strânsă legătură cu mediul economic, în timp ce conf.univ.dr.ing. Muguraș Mocofan, prodecan, a subliniat avântul tehnologic pe care l-a luat electronica și microelectronica în ultimii ani.

Directorul Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul UPT, Florin Bodin, implicat în organizarea Electronics Summer University, le-a prezentat elevilor cursurile pe care le vor urma în domeniul dezvoltării personale și a planificării carierei.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Se face CODRU la Ianova! În plus, s-au anunțat primele nume ale celebrului festival de muzică, ediția 2026

CODRU organizează o nouă acțiune de împădurire. 10.000 de copaci vor fi plantați la Ianova,…

10 minute ago

Resortul pentru animale FABISS – ”O lume fascinantă pentru animalul tău de companie”

Articolul de față este dedicat prezentării informațiilor și facilităților de cazare exclusiv pentru căței, urmând…

22 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 13 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 13.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

41 de minute ago

Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, întâlnire cu locuitorii din Traian înaintea începerii lucrărilor din zonă

Locuitorii din zona Traian sunt invitaţi luni, la Clopotul Libertății din piaţă, la discuţii privind…

13 ore ago

Începând de mâine, restricții de circulație rutieră în mai multe zone al Timişoarei

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat instituirea de restricții de circulație…

14 ore ago

Percheziţii la clanul Cârpaci din Timişoara, la solicitarea Procuraturii din Munchen. Acuzaţii de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane

Procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii de la BCCO au efectuta o percheziţie într-un imobil din…

15 ore ago