Consiliul Judeţean Timiş

Bugetul județean crește cu aproape cinci milioane lei din cotele de TVA și cu 3,7 milioane pentru TM 2023

Bugetul Consiliului Județean Timiș crește cu aproape cinci milioane de lei, la care se adaugă și subvențiile primite de la stat pentru susținerea din partea administrației județene a proiectului Timișoara Capitală Europeană a Culturii.

Aproape jumătate din banii intrați în bugetul județean din TVA va merge spre sistemul de protecție a copilului.
Astfel, se suplimentează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor cu suma de 4,803 milioane lei, din care: 2,343 milioane lei pentru susținerea sistemului de protecție a copilului; 1,749 milioane lei pentru centrele persoane adulte cu handicap; 137.000 lei pentru căminul de bătrâni; 74.000 lei pentru programul pentru școli și 500.000 lei pentru burse elevi.
De asemenea, se suplimentează cu suma de 3,760 milioane lei subvențiile de la bugetul de stat pentru finanțarea unor programe de interes național, destinate secțiunii de funcționare a bugetului local, pentru programul Timișoara Capitală Europeană.
Tot în cadrul votului referitor la bugetul rectificat s-a aprobat și alocarea de sume pentru împodobirea de brazi de Crăciun la palatul Adminsitrtiv. Astfel, bugetul Spațiilor verzi se suplimentează cu suma de 220 mii lei pentru achiziționare și împodobire brazi de Crăciun și pentru servicii de amenajare și întreținere peisagistică a Palatului Administrativ.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

11 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

11 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

12 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

13 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

13 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

15 ore ago