Sănătate

Continuă lucrările la Centrul de Recuperare Pulmonară de la Spitalul Victor Babeș/FOTO

Investiția Primăriei Timișoara la viitorul centru de recuperare pulmonară de lângă Pădurea Verde merge bine. Valoarea investiției este de aproape 38 de milioane de lei.

Investiția face parte din complexul Spitalului Victor Babeș. Acolo se construiesc 2 clădiri noi și se reabilitează una veche. În total, vor fi disponibile 13 saloane noi, 4 saloane/cabinete de studii clinice, 5 cabinete medicale, săli de kinetoterapie, aerosoli, salină, saună, și spații cu destinații speciale. Medicii vor avea la dispoziție o sală de conferințe, iar studenții, o sală de curs.
În cadrul vizitei am mers și la noul centru de radiologie unde suntem co-finanțator. Îi mulțumesc doamnei Dr. Diana Manolescu, directoarea medicală de la Babeș. Viitorul centru, care e aproape finalizat, include unul din puținele aparate PET-CT scanner din România. Proiectul pentru care primăria a avut o contribuție de 10% va ajuta la detecția formelor de cancer, chiar din faza incipientă”, spune primarul Dominic Fritz.
Valoarea centrului de recuperare pulmonară este de 37,6 milioane de lei (TVA inclus).

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

29 de minute ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

58 de minute ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

3 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

13 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

15 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

17 ore ago