Consiliul Judeţean Timiş

Consiliul Județean Timiș cere SMTT să renunțe la suspendarea curselor de transport în comun spre Giarmata Vii și Ghiroda

Renunțați la suspendarea curselor de transport în comun spre Ghiroda și Giarmata Vii, cere Consiliul Județean Timiș celor de la SMTT. Cel puțin până la rezolvarea diferendului între părțile implicate. De asemenea, administrația județeană solicită din nou să îi fie aprobată intrarea în cadrul ADI SMTT, organizația care se ocupă de managementul transportului metropolitan, anunțând că e chiar dispusă să investească financiar în organizație.

Consiliul Județean Timiș face apel către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Societatea Metropolitană de Transport Timișoara” (ADI-SMTT) să anuleze decizia de suspendare a curselor dintre Timișoara și comuna Ghiroda până la rezolvarea legală a conflictului. Totodată, reamintește că, de mai bine de un an, solicită aderarea la asociație și implicarea activă în procesul de stabilire a curselor județene de transport.

Alin Nica spune că instituția pe care o conduce nu va permite ca cele două localități să rămână fără posibilități de transport public pe relația Timișoara. Totuși, el nu precizează și cum va face acest lucru.

Consiliul Județean Timiș nu va permite ca locuitorii din Ghiroda și Giarmata Vii să rămână fără transport în comun. Nu este corect, deoarece aceștia contribuie consistent la bugetul local al Timișoarei. 80% din bugetul local este generat de impozitul pe venit al persoanelor care muncesc în Timișoara, indiferent că locuiesc în Timișoara sau în mediul periurban. Există precedent la alte sisteme de gospodărire, cum este gestionarea deșeurilor, rețeaua de apă și canalizare. Este nevoie de o administrare similară și în ceea ce privește transportul public din județ. CJ Timiș și-a arătat disponibilitatea de implicare, inclusiv financiar, pentru că sunt localități unde copiii ajung greu la școală, cetățenii trebuie să aibă modalități de a ajunge la serviciu. Singurul interes al administrației județene este pentru persoanele care folosesc transportul public pe traseul Timișoara – Giarmata Vii – Ghiroda și retur, pentru care trebuie să fie asigurat un flux constant de transport”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș.

De asemenea, CJT revine și cu solicitarea de a fi primit ca și membru cu drepturi depline în cadrul SMTT,

În ianuarie 2022, Consiliul Județean Timiș a început demersurile pentru demararea negocierilor cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Societatea Metropolitană de Transport Timișoara” (ADI-SMTT), în vederea intrării în rândul membrilor, demersuri care nu s-au concretizat până la această dată.

Conducerea CJ Timiș solicită ADI SMTT să ia în serios solicitările și să nu mai tergiverseze luarea unei decizii care ar fi în favoarea cetățenilor din Timiș.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

23 de minute ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

2 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

2 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

3 ore ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

3 ore ago

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

4 ore ago