Sport

Dumbrăviţa nu a mai marcat de 300 de minute şi a fost învinsă clar la Slatina

CSC Sumbrăviţa se întoarce învinsă din penultima deplasare a anului. CSM Slatina s-a impus astăzi cu 3-0, într-un meci din etapa a 13-a a Ligii a II-a, desprinderea gazdelor venind însă abia pe final.

A fost o rundă cu ghinion pentru alb-verzi, care au evoluat la Slatina fără a-l avea pe margine pe antrenorul Cosmin Stan, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. Gazdele, care izbutiseră până astăzi un singur succes pe teren propriu şi veneau după o înfrângere clară sub Pietrica, 0-4, au reuşit astăzi un meci foarte bun.

Minutul 21 a adus deschiderea scorului. Dorin Toma a centrat de pe dreapta, la bara a doua, de unde Valentin Alexandru a împins în plasă, deși era talonat de Amariei, la o fază în care defensiva nu s-a comportat cum trebuie. Până la pauză au fost destule ocazii la ambele porţi, fără să se înscrie, meciul având ritm şi fiind alert.

Fazele de gol s-au împuținat în repriza secundă, în care meciul s-a transformat mai mult într-o luptă la mijlocul terenului. Totuși, prima situație bună a reprizei a aparținut vizitatorilor: în minutul 50, Amariei a executat un corner de pe stânga, Cibi a reluat cu capul din poziție bună, dar mult prea moale pentru a-l păcăli pe Velcu. A urmat o perioadă lungă fără nicio ocazie notabilă la cele două porți, totul însă până în minutul 80.

După un corner executat de pe dreapta de gazde, portarul Paul Toroc a reținut balonul și, în încercarea de a degaja, l-a lovit pe Sălcianu. Centralul a indicat cu mare uşurinţă punctul cu var, iar Dorin Toma – care a preluat și banderola de căpitan după ieșirea lui Cătălin Doman – a transformat fără emoții: 2-0. A fost faza care a turnat plumb în ghetele bănăţenilor, care au mai încasat un gol, în minutul 85. Martinov a pierdut posesia în jumătatea adversă, gazdele au plecat pe contraatac și, de pe stânga, același Dorin Toma l-a deschis pe nou-intratul Claudiu Dragu, care a urcat nemarcat și a expediat balonul în poarta lui Toroc.

S-a încheiat 3-0 pentru CSM Slatina, iar echipa alb-verde intră în ultima pauză internațională a anului după o serie de trei meciuri la rând fără gol marcat.

Urmează ultima pauză internațională a anului, în care gruparea bănăţeană are programat un joc amical, cu prim-divizionara UTA. Meciul va avea loc marți, 21 noiembrie, de la ora 15.00, pe terenul din Sânnicolau Mic.

CSM Slatina (antrenor Daniel Oprescu): Velcu – Gherghe, A. Stan, Sălcianu, C. Toma – D. Toma, S. Matei (73, Țegle) – Mitran (73, C. Radu), Doman (cpt.) (61, Donca), R. Popa – V. Alexandru (61, Cl. Dragu)

CSC Dumbrăvița (preparator fizic Alexandru Albert): P. Toroc – Lalic (46, Zaluschi), Zurbagiu (cpt.), Țieranu – Amariei, Ristin (39, Cibi), Salhi, Tănase (66, Martinov), Gladun – Paulevici, Plokhotnyuk (46, Sofran)

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Sânnicolau Mare, cel mai bogat oraş din judeţul Timiş în 2025, urmat de Jimbolia

Sânnicolau Mare a avut, în 2025, cele mai multe venituri dintre cele opt oraşe ale…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

14 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

14 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

16 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

16 ore ago