Opinii

Lui Eugen Tomac i se pregătește ceva, dar nimeni nu știe ce și de ce

Ale cui voturi se chinuie să le obțină Cătălin Drulă, președintele USR, șeful opoziției democratice din România, spunând că urmărirea penală a unor unor nume sonore ale vechiului USR-Plus este un amestec al serviciilor secrete în mersul vieții politice românești? Dar când avertizează că vine vânătoarea lui Eugen Tomac, pentru a cărui compromitere s-ar lucra la guvern prin facerea unui dosar? Și când pun aceste întrebări mă tem că opoziția cu școală a coborât nivelul până la vechiul PSD, când corupții marelui partid social-democrat erau niște victime ale sistemului, ale Statului Paralel, ale lui Coldea și Kovesi, vreunuia netrecându-i prin cap că partidul ar putea fi plin de loaze cu apetit spre hoție.

De la USR mă așteptam la mai mult. Sincer și trist. Da, putea să zică că ex-ministrul Vlad Voiculescu n-a decis el ce cantități de vaccinuri urmau să fie comandate de România. Putea spune că Uniunea Europeană a alocat un pachet de vaccinuri după un algoritm, orice chestiune ce ține de tehnică guvernamentală, dar să spui că nu au fost cumpărate neinspirat de multe și că procuratura n-ar trebui să-și pună întrebări e cale lungă și greu de digerat pentru partea asta de electorat. Dar să revenim la cine ar trebui să fie revoltat și autovictimizat la spusele lui Cătălin Drulă. Electoratul USR? Păi acești alegători cam asta își doreau de pe vremea autocrației PSD, să se dea libertate justiției să decidă după probe.

Când spui din start că este o făcătură ca justiția să cerceteze, să urmărească penal și să soluționeze prin magistrați, atunci îți cam pierzi imaginația și nu ești deloc convingător în fața unui altfel de electorat. Cine se împiedică azi de Vlad Voiculescu din ramura Cioloș a progresismului românesc? Dar cine nu mai poate de grija pierderii alegerilor, temându-se că Eugen Tomac, liderul PMP, va lua prea multe voturi și va guverna cumva cu mână de fier această țară? De ce nu i se pune ceva la cale și lui Mihai Neamțu când prinde fluturi? Dar dacă Ludovic Orban ar mai accidenta pe cineva cu mașina, ce am zice despre asaltul asupra Polului Dreptei?

Orice ar încerca USR să facă ca mișcare de markenting electoral, nu i se potrivește. PSD-ul putea cere zilierilor din Teleorman și asistaților social din Vaslui o empatie solidă pentru necazurile prin care ar trece unul ca Oprișan în lupta cu anticorupția, dar de la USR aveam pretenții mai mari. Poate nu de la politicieni și șefii lor, dar de la electoratul USR sigur mă gândesc că nu ar consuma fente din astea cu serviciile secrete ce îl vânează pe Eugen Tomac să nu prindă trenul spre Bruxelles.

Așteptarea mea de la USR e să voteze orice solicitare a DNA de pornire a urmăririi penale împotriva oricărui deputat sau senator ar fi subiectul unui dosar. Fără prea mult balamuc și cu gândul că astfel de lucruri li s-au mai întâmplat și altora până acum, ba chiar partide aflate la putere au pierdut alegeri în România, iar dacă nu mai avem încredere în societatea asta nici după demontarea regimului Dragnea atunci mai bine ne spune președintele Drulă că ar fi cazul să plecăm din țară. Încă nu e interzisă chestiunea asta și socot că n-am mai avea de ce să rămânem dacă lui Eugen Tomac i se face dosar „la guvern”. Dar dacă nu i se va face? Nu ne doare gura să batem câmpii sau ar trebui să penalizeze cineva și gafele astea?

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să dea în închiriere un spațiu central de 1,2 milioane de lei unei asociații din Giarmata, care susține integrarea comunității rome

Pe lista proiectelor care vor fi supuse votului consilierilor locali în cadrul unei viitoare ședințe…

12 ore ago

Medicii, afectați de burnout. Dorel Săndesc: ”Contribuie oboseala psihică și impactul psihic al unui mediu nesigur, plin de tensiune, ostil”

Medicii români sunt afectați tot mai mult de fenomenul de burnout, de epuizare, și surprinzător,…

13 ore ago

Preşedintele USR Timiş, Sorin Șipoș: AUR a dat mâna cu sistemul pentru pensiile speciale

Senatorul Sorin Șipoș, preşedinte al USR Timiş, afirmă că AUR, deşi are un discurs anti-sistem,…

13 ore ago

Incendii după incendii, vineri, în Timiș

Două incendii și victime în Timiș, vineri. Primul incendiu a fost anunțat în Izvin, iar…

14 ore ago

Fisură în conducta de gaz, cea mai probabilă cauză a exploziei de la Poliția Lugoj/VIDEO

Primele concluzii după explozia de la Poliția Lugoj care a băgat trei oameni în spital…

16 ore ago

Lucrările la pasajul de la strada Polonă, preconizate să înceapă în februarie sau martie

Luna februarie, în funcție de condițiile meteo, ar putea aduce demararea lucrărilor ample de reconstrucție…

18 ore ago