Social

Căutări intense pentru găsirea unei persoane dispărute în zona Periam. Cum s-a terminat acţiunea

Vineri seara, un apel la 112 anunţa că o persoană este dată dispărută în zona Periam Port. Autorităţile s-au mobilizat exclenet pentru a găsi rătăcitul.

De urgența au fost alertate toate subunitățile de intervenție ale ISU Timiș, iar la fața locului s-a intervenit în această misiune complexă cu patru autospeciale de serviciu, trei autospeciale de primă intervenție si comandă, un autocamion pentru intervenția în zone greu accesibile, două șenilate și un ATV, două baloane de iluminat și două generatoare de curent electric și camere cu termoviziune, precum si un echipaj SMURD.

La misiune au participat forțe din cadrul poliției române, jandarmeriei și poliției de frontieră, care au utilizat mijloace cu termoviziune. În sprijin au acționat pompierii voluntari ai comunei Periam.

La fața locului au fost organizate două puncte de căutare, de la Periam Port spre Igriș și de la Igris spre Periam Port, pe o distanță de aproximativ 20 km, în Lunca Mureșului, pe un teren împădurit.

Persoana în vârstă de aproximativ 37 de ani a fost găsită de pompieri după aproximativ 2 ore de căutări, într-un șanț. Aceasta a fost predată ambulanței și transportată la spital.

„Felicitări tuturor forțelor pentru implicare și mobilizare exemplară a efectivului ISU Timiș, alături de colegii noștri din cadrul ITPF Timișoara, IPJ și IJJ Timiș, în această misiune de salvare. Am reușit împreună, și de această dată, să aducem speranță într-o astfel de situație”, menţionează ISU Banat.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

2 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

2 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

3 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

4 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

5 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

5 ore ago