Economic

Circulația cu garnituri de tren noi pe ruta Timișoara – Cluj se amână

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a decis anularea procedurilor de achiziție de „Servicii publice de transport feroviar de călători prin punerea la dispoziție a materialului rulant nou achiziționat de ARF, respectiv a trenurilor electrice inter-regionale, denumite RE-IR, destinate transportului interregional feroviar de călători”, loturile 2 și 3 (CSP-L2 și CSP-L3), organizate prin procedură competitivă, prin Bursa Română de Mărfuri. Pe lista rutelor vizate se afla și cea dintre Timișoara și Cluj.

Decizia în cauză a fost luată, întrucât cele două contracte de achiziție CSP-L2 și CSP-L3 nu s-au putut atribui unicului ofertant S.N.T.F.C. „CFR CĂLĂTORI” S.A., din cauza neîncadrării ofertelor depuse în plafonul maxim al compensației unitare acceptate de ordonatorul principal de credite, conform mandatului președintelui ARF.

În conformitate cu prevederile procedurilor de atribuire competitivă a contractelor de servicii publice ARF a transmis de 6 ori pentru lotul CSP-L2, respectiv de 5 ori pentru lotul CSP-L3, solicitări de îmbunătățire a ofertei financiare.

Reamintim că aceste contracte au prevăzută o valabilitate de maximum 48 luni și, respectiv, 50 de luni, și vizează următoarele rute de circulație:

– 4 rute de serviciu public (prestate cu 13 rame RE-IR1), respectiv: București Nord – Brașov – Cluj Napoca, București Nord – Brașov, Brașov – Deda – Cluj Napoca, Cluj Napoca – Deva – Timișoara Nord,

– 4 rute de serviciu public (prestate cu 12 rame RE-IR1), respectiv: București Nord – Suceava, București Nord – Iași, București Nord – Galați, Iași – Cluj Napoca.

Atribuirea celor două contracte de servicii publice prin proceduri competitive reprezintă pașii legali întreprinși de ARF de asigurare a tranziției de la o piață de servicii publice obligatorii cu contracte atribuite direct operatorilor de transport feroviar la una caracterizată prin atribuirea exclusiv prin proceduri competitive.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

La Filarmonica Banatul va avea loc concertul Simphony of Hope, dedicat campaniei “Adoptă o mamă singură”

Sala Capitol a Filarmonica Banatul din Timișoara va găzdui miercuri, 1 aprilie, de la ora 19,…

O oră ago

Modificări temporare de trasee pentru liniile Expres 1, Expres 3 și 5B, începând de luni, 30 martie

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, începând cu data de 30 martie, traseele…

O oră ago

La UVT a fost deschis un birou de afaceri europene pentru studenți

La Universitatea de Vest din Timișoara a fost inaugurat un birou de afaceri europene dedicat studenților. Este…

2 ore ago

Pasajul denivelat de la intersecția drumului spre Urseni și Centura Sud a fost aprobat de CNAIR

Reprezentanții CNAIR și-au dat acordul pentru partea de documentație a viitorului pasaj care va fi…

2 ore ago

Introducerea orei de vară va afecta circulația feroviară. Mai multe trenuri din zona de vest vor avea noi ore de plecare

Începând cu noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 3:00 devine ora 4:00, odată cu trecerea…

2 ore ago

Când pierzi controlul, începi să vorbești despre respect

Nu lipsa de respect este problema. Ci pierderea controlului. Când partidul dominant invocă lipsa de respect,…

4 ore ago