Opinii

Scrisoare la curtea „regelui” Alfred

Avem președinte nou la Consiliul Județean Timiș. Numele lui este Alfred Simonis și este om ambițios și harnic. Este și puternic, căci de aia lumea l-a angajat să muncească pentru județ. Să-i urăm bun venit d-lui Simonis la cârma administrației Timișului, să lege succesul dumnealui de o viață a noastră mai bună, dar înainte să se apuce în toamnă de treabă să știe că deja ne-am făcut o listă cu dorințe, cam cum făceam pe vremuri cu Moș Crăciun, Moș Nicolae, Moș Gerilă sau Iepurașul.

Nu mă dau după cireși să-mi doresc în primul și-n primul rând un centru logistic intermodal sau vreo piață de gros la Făget, dar sunt sigur că-i voi cere președintelui Alfred Simonis să facă ce știe dumnealui mai bine pentru o echipă de fotbal de primă ligă care să joace pe stadionul ăla mare și nou. Aș vrea, dacă se poate domnule Simonis, să fiți acel om cu inițiativă pentru reconstrucția echipei cu finanțare publică, cu investiții private, pe care orice cale juridică ce o găsește de cuvință, numai să fie bine.

Sigur că da, mulți ne dorim să avem servicii medicale ca-n Occident aici la Timișoara. Pentru acesta, tragem nădejde că dumneavoastră, în calitate de președinte al CJ Timiș și al PSD Timiș, veți merge la guvern să băteți cu pumnul în masă și să ziceți „măi, Marcele…”, iar un spital regional să primească finanțare, că nu crăpăm de invidie pe clujeni, craioveni sau ieșeni. Dar puteți bate cu pumnul în masă spunând și „măi, Sorine”, nu este nici o problemă din punctul nostru de vedere.

Mă aștept de la dumneavoastră, domnule preledinte Simonis, să nu așteptați impasibil ca edilul Fritz să-și rupă gâtul mandatul ăsta, pentru că așa ar avea PSD cale mai ușoară spre Primăria Timișoara, în premieră absolută. Să mergeți bărbătește la răzbel peste patru ani, lăudându-vă că l-ați ajutat pe Fritz cu majoritate în Consiliu, cu Coltermul, cu proiecte finanțate european sau guvernamental și așa mai departe.

Sala polivalentă, castelul Huniade, metrou de suprafață pe noile linii modernizate de ministrul Grindeanu prin Timișoara, centura de vest, bazine de înot, polul universitar, scoaterea penitenciarului din centrul orașului, parcare odată și-odată la comisariat – morții mamii ei de parcare! -, aeroportul să-mi dea ce-mi trebuie, să nu mai plec la Budapesta sau Cluj pentru un banal Tenerife, un festival de muzică, teatru, film, ce vrea muşchiul cultural și prezidențial al dumneavoastră.

Lacul Surduc a trecut peste vreo șapte-opt mandate electorale și tot atâtea promisiuni de președinți că va deveni polul de agrement și turism al Timișului. Cu de toate, nu să se zbată în mediocrul de acum. Timișul ar putea să-și înzecească bugetul și perspectiva de viitor dacă cineva luminat precum președintele Simonis va face din el și conurbația cu Aradul – de ce nu? – o zonă industrială și economică cu un potențial imens. La care Clujul să se uite cu invidie, nu invers, ca acuma.

N-ar fi corect ca doar noi, timișorenii, să ne bucurăm de forța dumneavoastră politică și de recunoscuta pricepere administrativă. Pentru că v-au ales comunele și întinsa zonă rurală a Timișului, cred că multă lume ar vrea să ajutați zecile de primari PSD, PNL sau ai Dreptei Unite aleși la 9 iunie. Bun, pe cei ai PSD o să-i ajutați mai rapid, dar cum o să-i puteți ajuta pe toți, la cât de mulți sunt? Nu ați câștigat prea mult, domnule președinte Simonis, nu ați promis oare prea mult? Nu de alta, dar ca să nu dezamăgiți prea mult.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

7 minute ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

36 de minute ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

3 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

12 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

15 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

16 ore ago