Primăria Timişoara

Primăria Timișoara s-a apucat de curățat un imens teren, pe care îl deține încă din 2011, dar care rămăsese neatins până acum/FOTO

Reprezentanții Primăriei Timișoara s-au apucat să facă lună și bec pe un teren din Calea Aradului, după ce Primăria a aflat că îi aparține din 2011. Sunt 3,7 hectare pe care Ministerul Apărării l-a transferat municipalității în anul respectiv, dar pe care municipalitatea se pare că nu intervenise de atunci. Acum adună gunoaie de acolo și demolează un gard care înconjura terenul.

Terenul e situat la intersecția Calea Aradului – Grigore Alexandrescu, între campusul universitar al Universității de Științe Agricole și Intersecția amintită. 

Echipele municipalității au început demolarea gardului de beton și îndepărtarea unor cantități uriașe de deșeuri acumulate pe teren.”, spun cei de la primărie. Zona respectivă devenise destul de cunoscută în campania electorală precedentă, pentru funcția de primar al Timișoarei, atunci când Dominic Fritz organizase chiar o conferință de presă acolo, anunțând planul de a face un nou spital municipal chiar pe acel teren.

Este cea mai mare acțiune de igienizare a unui spațiu public de până acum. Luăm la pas aproape 4 hectare de teren și curățăm deșeurile abandonate și construcțiile improvizate care au apărut aici în ultimul deceniu. Acțiunea pe care am demarat-o astăzi va dura și în perioada următoare, până când întreaga zonă devină sigură și curată”, a declarat primarul Dominic Fritz.

De curând, lângă acel teren a fost demarată curățarea unui teren, cel mai probabil pentru o nouă investiție imobiliară, zona respectivă dintre Aradului și Torontalului a devenit cea mai fierbinte din oraș, acolo fiind ridicate mai multe ansambluri de blocuri noi. 

Conform primăriei, pe teren au fost descoperite cantități mari de deșeuri desfășurate pe toată suprafața, precum și construcții temporare. Persoanele fără adăpost, care utilizau terenul ca locuință temporară, au fost preluate de Direcția de Asistență Socială și Poliția Locală, pentru a primi servicii și consiliere socială.

Terenul a fost în proprietatea Ministerului Apărării până în 2011, când a fost transferat Primăriei Timișoara pentru sistematizarea zonei și pentru a construi locuințe sociale. În această săptămână a început un proces major de curățare a terenului, realizat cu sprijinul echipelor Primăriei, Poliției Locale, Direcției de Asistență Socială, precum și al companiilor municipale”, a mai anunțat municipalitatea.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla pe acel teren li cum se s-a ajuns acum, deodată, să fie pornită curățenia, la atâția ani de la obținerea administrării.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

10 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

13 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

14 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

14 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

14 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

14 ore ago