Primăria Timişoara

Zona din jurul Iulius Town, în dezbatere publică la cinema. Se va discuta despre modul de dezvoltare a acesteia

Ziua de 18 septembrie aduce, la Cinema Timiș, o dezbatere extrem de interesantă, despre una dintre cele mai importante zone imobiliare din Timișoara. Primăria, deși nu a anunțat încă evenimentul public, va organiza întâlnirea având ca temă Zona ”Antenelor: din fost spațiu industrial, în cartier modern”.

Vorbim de zona care include Iulius Town, acolo au existat înainte vechile antene radio, sunt peste 44 de hectare în vecinătatea centrului istoric al Timișoarei, gândite ca un cartier compact, ”care pune omul în centrul dezvoltării întregii zone”, se arată în descrierea evenimentului. 

”Aceasta este marea provocare pe care Strategia pentru zona Antenelor o are de rezolvat. Primăria Municipiului Timișoara lucrează de mai bine de un an împreună cu specialiștii, cu proprietarii terenurilor din această zonă și cu comunitatea la elaborarea Strategiei de Dezvoltare Teritorială Urbană a Zonei Antenelor. Este primul document de acest fel elaborat în Timișoara. A venit momentul să vedem rezultatele.”, spun cei de la Primăria Timișoara.

Zona analizată este una dintre cele mai scumpe, din punct de vedere imobiliar, din Timișoara. Pentru aceasta s-a lucrat la elaborarea unui plan de dezvoltare integrat, iar acum cei interesați pot participa la o dezbatere pe tema acestei zone. Acțiunea are loc miercuri, 18 septembrie, de la ora 17.

Cartierul compact are o formă urbană extrem de eficientă. Cei care locuiesc sau lucrează într-o astfel de zonă sunt aproape de serviciile de care au nevoie (școală, grădiniță, parc, centru comercial, servicii medicale, facilități pentru sport și petrecere a timpului liber etc.), dar și beneficiază de timpi reduși de călătorie. Un mediu foarte accesibil pe jos și cu bicicleta, care este susținut de amenajarea susținută, oferind oportunități oamenilor de a interacționa. Acest tip de dezvoltare încurajează apariția afacerilor.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

18 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

18 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

19 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

20 de ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

20 de ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

22 de ore ago