Administratie

Consiliul Judeţean va solicita trecerea în patrimoniul Timișului a taberelor școlare din județ

Neglijate, se distrug și nu vor mai putea fi folosite. Vorbim despre taberele școlare din Timiș, iar acum, la mult timp de la lansarea ideii, Consiliul Județean Timiș solicită transferul acestora în patrimoniul instituției.

Solicitarea va fi supusă la vot cu ocazia viitoarei ședințe de plen, anunță președintele Alin Nica.

”Situația actuală a taberelor școlare din județul Timiș impune o acțiune urgentă și fermă din partea noastră. Aceste imobile, cu un potențial enorm de dezvoltare, au fost, din păcate, neglijate pentru prea mult timp. În acest sens, vom supune la vot, cu ocazia următoarei ședințe de plen, un proiect de hotărâre prin care solicităm trecerea în patrimoniul județean trecerea în patrimoniul județean și în administrarea Agenției Naționale pentru Sport, prin Direcția Județeană Timiș, a taberelor școlare Bogda, Herneacova, Chevereșu Mare, Poeni Strâmbu și Poeni Sat și Poeni Sat”, spune Nica

Pentru aceste tabere se vor solicita fonduri europene, în vederea revitalizării.

”Consider că în viitorul tinerilor noștri, iar taberele școlare reprezintă un instrument deosebit de valoros pentru noi. În acest sens, vom accesa un program de finanțare europeană pentru a revitaliza taberele școlare și a le reda importanța pe care o au în modelarea generațiilor de tineri timișeni”, mai transmite Alin Nica.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

2 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

2 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

2 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

3 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

6 ore ago