Consiliul Judeţean Timiş

E oficial, CJ Timiș solicită preluarea taberelor școlare din județ

Consiliul Județean Timiș a inițiat, marți, în cadrul unei ședințe de plen extraordinare, cinci proiecte de hotărâre pentru solicitarea transferului taberelor școlare din județ, din domeniul public al Statului Român în administrarea Timișului. Vizate sunt Poieni Sat, Poieni Strâmbu, Herneacova, Chevereșu Mare și Bogda. 

Acest demers are ca scop declararea taberelor drept bun de interes public județean, facilitând astfel accesarea de fonduri nerambursabile pentru reabilitarea și modernizarea infrastructurii acestora.

Dacă operațiunea se va finaliza, taberele școlare pentru tineri și copii pot deveni parte a unui program amplu de reabilitare în cadrul căruia județele din Regiunea Vest pot obține finanțare de până la trei milioane de euro, pe apelul de proiecte PR Vest nr. PRV/6.2.A/1. Finanțarea va fi destinată modernizării spațiilor de cazare, de servire a mesei, creării de facilități pentru persoanele cu mobilitate redusă și dezvoltării de spații educaționale și recreative.

Transferul aprobat marți în plen este necesar pentru ca Județul Timiș să poată deține un drept de proprietate sau administrare asupra imobilelor, o condiție obligatorie pentru accesarea fondurilor și demararea lucrărilor de reabilitare.

Documentațiile trebuie depuse la faza de Proiect tehnic cu Autorizație de construire. Starea actuală a taberelor impune măsuri urgente pentru a preveni degradarea suplimentară și pentru a revitaliza aceste centre destinate tinerilor.

Consiliul Județean Timiș și-a exprimat angajamentul de a moderniza taberele menționate mai sus și de a oferi tinerilor condiții de cazare și activități recreative de calitate. Aceasta pot deveni centre de agrement moderne, destinate tuturor categoriilor de utilizatori, inclusiv persoanelor cu nevoi speciale.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

2 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

5 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

5 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

6 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

6 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

6 ore ago