Politica

Marilen Pirtea anunță Lotul 3 de noi veniți în PNL Timișoara, cel al apoliticilor

Zestrea ”universitară” a PNL Timișoara a crescut de marți cu încă un grup de noi liberali, în rândul membrilor intrând și mai mulți reprezentanți ai mediului de afaceri local. E grupul celor care nu au mai făcut politică, spune Pirtea, mare parte sunt colegi ai săi de la Universitatea de Vest.

„PNL Timișoara vine în fața Timișoarei, a societății, cu un nou val de membri, membri care nu au mai făcut până acum politică și care doresc, prin performanțele profesionale, prin cariera profesională pe care o au, să aducă o plus valoare societății. Structura, componența și modul în care funcționează un partid trebuie să reflecte, până la urmă, și viziunea pe care o are acesta ca model pentru societate. Faptul că structura unui partid, prin competențele membrilor reprezintă o componentă a doctrinei acelui partid, dar și a modului în care dorește să se implice în schimbarea societății și bunăstarea semenilor săi”, a declarat, luni, Marilen Pirtea,

Pentru liderul PNL Timișoara, această nouă înregimentare de membri, majoritatea din mediul academic, dar și din cel de business, reprezintă cel mai bine doctrina liberală. De asemenea, a insistat pe faptul că femeile, care sunt o parte importantă din acest lot de noi membri, au un rol important, pentru că PNL crede în egalitatea de șanse.

Astfel, Partidul Național Liberal, care evident plecând de la doctrina liberală, a profesiilor liberale, își dorește un număr de membri cu cariere profesionale, cu existență și istoric profesional de excepție în spate, care se bazează pe antreprenoriat, pe mediul de afaceri, pe o platformă socială, pe o platformă educațională de cercetare, de inovare. Toate aceste lucruri sunt cele pe care dorim să le aducem în fața votanților și a societății. Dincolo de faptul că cele patru universități din Timișoara au fost reprezentate și în primul val de intrări în Partidul Național Liberal, filiala Timișoara, și astăzi, de asemenea, avem această acest tip de reprezentare, dar astăzi, față de precedenta întâlnire a noastră, avem și un număr foarte important de doamne alături de noi, pentru că noi credem în egalitatea de șanse, credem rolul femeii în societate. Astăzi avem în fața dumneavoastră un număr de 15 noi membri ai Partidului Național Liberal Timiș, organizația Timișoara”, a mai spus Pirtea.

Cătălin Jianu, medic cunoscut, spune că este emoționat.

Sunt puțin emoționat, deși de 25-30 de ani predau colegilor mei mai tineri, studenților, conduc colective la Spitalul Județean de deja 11-12 ani. Aș vrea să fac o mică corecție pentru mine. Am intrat în Partidul Național Liberal în 2013, am fost cu colegii mei medici în caravane, după care, din anul 2014-2015, fiind numit prin concurs șef de secție și apoi tot prin concurs profesor universitar, am încercat ca la locul meu de muncă, atât la universitate, dar și în spital, să-mi formez o echipă. Mulți dintre colegii mei sunt tineri, o parte dintre ei foști studenți de-ai mei și am încercat împreună să clădim ceva, pentru că doar împreună putem să clădim ceva și să punem ceea ce este bun, ceea ce ne reprezintă, energiile pozitive, să încercăm să lăsăm deoparte ceea ce ne desparte și să să mergem împreună spre viitor.”, a declarat, marți, prof. univ. dr. Cătălin Jianu.

Lista celor care s-au înscris în PNL Timișoara: Gabriela Vlase, prof.univ.dr. Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie de la UVT; Lavinia Lupa, conf.univ.dr. UPT; Luminița Crișan, cercetător senior Academia Română, filiala Timișoara; Mihaela Budiul, lector dr. la Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie de la UVT; Ida Bianca Todor, asistent social, președinte al Colegiului Asistenților Sociali din Timiș; Luiza Vlaicu, asistent social, prodecan al Facultății de Sociologie și Asistență Socială de la UVT; Cătălin Jianu, prof.univ.dr. la UMFT, medic primar neurolog, șef al Clinicii I la Spitalul Județean Timișoara; Florin Marian, director dezvoltare regiunea central europeană al unei companii majore din domeniul agribusiness; Cristian Casapu, manager regional al unei firme; Puiu Panaite, acționar companie transport; Cosmin Butuc, administrator societate facility management; Nicolae Boariu, administrator societate echipamente climatizare și birotică; Sergiu Vidican, administrator hotel; Nadir Hash, coordonator filiale ale mai multor societăți, manager firmă auto.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Mulți fotbaliști cu nume din Timișoara și din țară vor „bate” mingea în Sala Constantin Jude pentru o cauză nobilă

Cel mai tare turneu de minifotbal din Banat revine! Superstar Charity Cup în colaborare cu…

6 ore ago

Momente magice și la Facultatea de Mecanică UPT cu ocazia Târgului de Crăciun

Dincolo de activitatea didactică și de cercetare, spiritul Politehnicii se regăsește și în solidaritate, implicare…

12 ore ago

Primăria Timișoara vrea să cumpere o nouă clădire în zona Iosefin

Municipalitatea timișoreană vrea să demareze discuțiile pentru preluarea unei noi clădiri în zona Iosefin, pe…

13 ore ago

Primăria a făcut trotuar pe strada Barbu Iscovescu în locul terasei demolate a unui cunoscut restaurant/VIDEO

Oamenii municipalității timișorene s-au mișcat rapid și în locul terasei unui restaurant cunoscut din oraș,…

13 ore ago

S-au cam dus zăpezile de altă dată. Ce prime de Crăciun au mai încasat angajaţii companiilor de stat

Pe fondul măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Bolojan, site-ul Economedia.ro a făcut o analiză…

15 ore ago

Vine frigul și vom avea parte și de precipitații

Temperaturile se vor situa sub cele specifice, până aproape de sfârşitul lunii ianuarie, anunţă vineri…

16 ore ago