Judete

Prostie dusă la maxim: fără permis şi beat a fugit de poliţişti şi a ajuns în… Cerna!

Azi-noapte, la ora 04.30, o patrulă mixtă formată dintr-un polițist de la Poliția Stațiunii Băile Herculane și un jandarm a observat un autoturism care circula pe strada Trandafirilor, în zona Parcului Domogled, iar în momentul în care polițiștul a efectuat semnalul regulamentar de oprire, acesta și-a continuat deplasarea.

Imediat, patrula de ordine publică a pornit în urmărirea autoturismului în care se aflau doi bărbați, iar în timpul deplasării l-au somat în continuare pe conducătorul auto să oprească autoturismul și au luat legătura cu polițiștii din Mehedinți, pentru a-l opri la intrarea în județ.

La ieșirea din Stațiunea Băile Herculane către Baia de Aramă, într-o curbă, conducătorul autoturismului a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, plonjând cu autoturismului în albia râului Cerna.

Imediat, patrula de ordine publică a apelat SNUAU 112 și a solicitat sprijinul pompierilor și al unui echipaj medical. Cei doi ocupanți ai autoturismului au fost scoși din mașină de pompieri și preluați de echipajul medical, fiind răniți ușor.

Din verificările efectuate s-a stabilit că bărbatul de 22 de ani, din județul Mehedinți, care conducea autoturismul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și avea o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, autoturismul nu era înmatriculat în circulație și avea montate alte plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Cei doi bărbați, de 22 și 36 de ani, ambii din județul Mehedinți, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale, iar cel de 22 de ani nu a rămas internat.

Cercetările sunt continuate în acest caz pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și conducerea unui autovehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș.

Bărbatul de 22 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

O oră ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

3 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

4 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

4 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

4 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

6 ore ago