Administratie

Continuă lucrările la Campusul Lenau în baza noului contract. S-a ajuns la 75% din total

La noul Campus Lenau se trage tare pentru recuperarea decalajelor, afirmă viceprimarul Ruben Laţcău, care a anunţat că s-a ajuns la 75% din totalul lucrările necesare. Investiția Primăriei include o clădire cu 48 de săli de clasă, 5 laboratoare, o sală de sport de mari dimensiuni, precum și spații administrative și tehnice.

Investiția Primăriei Timișoara într-un campus modern pentru Liceul Lenau, în zona Oituz, continuă după atribuirea lucrărilor suplimentare, care vor asigura condiții mai bune în sălile de clasă pentru elevi. Echipele constructorului au reluat lucrările la finisajele interioare, precum și la suprafața acoperișului, unde vor fi amplasate panouri fotovoltaice și panouri solare pentru încălzirea apei.

default

„Nevoile din sistemul de educație sunt uriașe, fiind rezultatul anilor în care nu s-a făcut mare lucru în școli, grădinițe sau creșe. Am lucrat să recuperăm decalajele, iar în cazul campusului Lenau l-am adus la mai bine de 75% și am atribuit lucrări suplimentare. Înțeleg că părinții își pierd răbdarea, dar aceste lucrări sunt necesare pentru a asigura condiții bune în clase. Constructorul a început să lucreze deja și am cerut o bună mobilizare pe șantier, astfel încât lucrările care au rămas de executat să avanseze cât mai repede”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău

La finalul anului trecut, municipalitatea a lansat licitația pentru lucrările de modificare a fațadei și a interioarelor construcției, în vederea sporirii eficienței energetice. Proiectul presupune înlocuirea pereților cortină, care prezentau pierderi semnificative de căldură, cu pereți din zidărie termoizolantă. De asemenea, a fost modernizat sistemul de umbrire pentru a minimize efectul de seră în sălile de clasă în care vor învăța elevii Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau” și pentru a reduce consumul de energie necesar răcirii.

default

Investiția Primăriei include o clădire cu 48 de săli de clasă modern dotate, 5 laboratoare (de fizică, biologie, chimie și informatică), o sală de sport de mari dimensiuni, precum și spații administrative și tehnice. Structura de rezistență este realizată în proporție de 98%, iar toate instalațiile sunt complet finalizate. De asemenea, șapele sunt gata în proporție de 98%, tâmplăria este parțial montată, iar acoperișurile tip terasă au fost hidroizolate. Lucrările de tavane, tencuieli și zugrăveli sunt realizate în proporție de 95%.

Contractul pentru lucrările rezultate din AC nr. 255/18.04.2023 Rev. 2 – modificarea temei privind finisajele interioare și exterioare ale obiectivului „Construire Corp 2 al Liceului Teoretic Nikolaus Lenau pentru Școala Gimnazială Lenau” a fost atribuit firmei ILA VORHABEN SRL. Firma a semnat contractul în valoare de 18.326.823,36 lei (cu TVA) și are un termen de 6 luni pentru finalizarea lucrărilor. Până în prezent, pentru investiție a fost executată suma de 49,3 milioane lei (cu TVA), aceasta incluzând lucrările efectuate și actualizările de preț conform legislației în vigoare.

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

11 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

13 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

14 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

14 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

16 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

18 ore ago