În urma unei coliziuni între două maşini, patru persoane cu vârste cuprinse între 68 şi 79 de ani au ajuns în spital. Accidentul a avut loc la intersecţia dintre strada Hezerişului şi Centura Lugojului.
Un bărbat în vârstă de 79 de ani a condus un autoturism dinspre str. Hezerișului înspre Autostrada A6, iar la intersecția cu centura Lugoj a intrat în coliziune cu un autoturism ce circula regulamentar, condus de către un bărbat în vârstă de 68 de ani.
În urma impactului, au rezultat 4 victime, respectiv cei doi conducători auto și câte un pasager din fiecare mașină cu vârste de 77 de ani și 68 de ani.
Acestea au fost transportate la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…
Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…
Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…
Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…
După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…