Timp liber

E vremea sărbătorilor și a reîntoarcerii la tradiții! Alaiul colindătorilor are loc zilele viitoare

Pițărăi, dubași, colindători de pe tot cuprinsul timișean dau zvon bun de sărbătoare nouă, după datini vechi! Joi, 19 decembrie 2024, peste 250 de colindători vor sosi la Timișoara pentru a aduce vestea Nașterii Domnului, în cel mai așteptat, vesel și colorat eveniment al iernii bănățene!

Colindătorii se vor întâlni la ora 11:30, în fața Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș (str. E.Ungureanu nr.1), după care vor porni pe str. Eugeniu de Savoya spre Bastionul Maria Theresia, unde vor susține un scurt moment de colinde. La ora 12:00, Alaiul colindătorilor se va îndrepta spre Palatul Administrativ, pe Bv. Revoluției din 1989, până la Consiliul Județean Timiș. Aici sutele de colindători vor susține un moment artistic de aproximativ 30 de minute, pe scena special amenajată in fața Consiliului Județean Timiș. În jurul orei 13:00, Alaiul colindătorilor se va îndrepta spre Piața Victoriei, pe următorul traseu: Bv. Revoluției din 1989, str. 9 Mai, apoi prin Piața Libertății până în aproprierea Catedralei Mitropolitane, unde, pe platoul din Piața Victoriei, se va desfășura un scurt moment artistic. În jurul orei 13:30 colindătorii vor traversa intersecția de pe Bulevardul Constantin Diaconovici Loga, spre Mitropolia Banatului, unde se vor opri pentru susținerea unui spectacol de colinde.

Alaiul colindătorilor va reuni în acest an dubași din Pietroasa, Curtea, Fârdea, Margina, formații din Buziaș, Comloșu Mare, Tomești, Bârna, colindători de la Palatul Copiilor, Fanfara Bega, Ansamblul folcloric Junii Timișului, Formația de tineret a Ansamblului Profesionist Banatul și Ansamblul Ghiocelul din Giroc.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Timiș și Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

La Giroc merge şi legat cu sârmă! Când tandemul Simonis – Popoviciu confundă oamenii cu gunoaiele

Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…

23 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

51 de minute ago

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

12 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

17 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

20 de ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

20 de ore ago