Timp liber

FEST-FDR 2024 continuă în acest week-end, legând teatrul și memoria într-o formulă coerentă și, în egală măsură, de o extremă diversitate

Sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara, Teatrul Metropolis din București prezintă spectacolul Părinți, un scenariu conceput de regizorul Cristian Ban și de scriitoarea Diana Bădică, după romanul omonim.

Regizorul Cristian Ban explorează micile istorii ale oamenilor obișnuiți, care se leagă unele de altele cu fire nevăzute, într-un spectacol plin de umor și de candoare. Autenticitatea specială a acestui spectacol vine din inserțiile auto-biografice ale talentaților actori ai Teatrului Metropolis, transpuse în replicile personajelor lor care, dând viață acestor povești, reconstruiesc universul mărunt al scării de bloc de la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90, așa cum ni-l amintim sau, mai bine zis, așa cum este necesar să nu uităm.

Duminică, 8 decembrie, de la ora 17, la Studio UȚU, Teatrul de Artă București prezintă Decalogul după Hess de Alina Nelega, un spectacol cât se poate de necesar într-un prezent în care supraviețuitorii celui de-al II-lea război mondial nu mai pot să mărturisească – trăind – cumplitele implicații pe care dictatura, extremismul și războiul le răsfrâng asupra individului și asupra societății. Spectacolul, semnat de regretatul regizor Gavril Cadariu, este un tur de forță susținut magistral de actorul Nicu Mihoc.

Tot duminică, 8 decembrie, de la ora 19, în Sala Mare, Teatrul Național din Craiova prezintă Reconstituirea, în regia Catincăi Drăgănescu, un spectacol inspirat din filmul lui Lucian Pintilie și de alte opere impregnate de spiritul anilor ’60 și ’70, un spectacol în care tineri din colțuri diferite ale lumii își pun întrebări despre propria identitate și despre felul în care funcționează lumea din jurul lor, un spectacol în care dragostea, arta și revoluția se amestecă într-un carusel de emoții și experiențe.

Prima parte a festivalului se încheie marți, 10 decembrie, ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național, cu spectacolul pentru copii și adulți Harta lui Elian de Angela Ioan și Nicoleta Lefter, regia Nicoleta Lefter, o producție a Teatrului pentru copii și tineret Gong din Sibiu. Povestea lui Elian dezvăluie un univers în care cuvintele sunt enigme care trebuie descifrate. Într-un spectacol vibrant și plin de emoție care îmbină tehnologia cu umanitatea, Elian, un dislexic în cea mai pură esență, descoperă lumea construindu-și propria hartă și propriul sistem de navigare într-un univers aflat în permanentă mișcare.

Biletele pot fi achiziționate on-line, pe www.tntm.ro sau fizic, la Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, deschisă între orele 11 și 19, în fiecare zi a săptămânii, cu excepția zilei de luni. Copiii, elevii, studenții, pensionarii, veteranii, precum și grupurile mai mari de 15 persoane beneficiază de reduceri de preț la bilete, iar persoanele cu dizabilități beneficiază de acces gratuit.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Curtea Constituțională amână din nou decizia pe reforma pensiilor speciale ale magistraților. La mijloc tot Lia Savonea şi judecătorii numiţi de PSD

Curtea Constituţională amână pentru a patra oară decizia privind pensiile speciale ale magistraţilor pentru data…

29 de minute ago

Reparații dificile la unul dintre cazanele pentru producția energiei termice, la Colterm. Asigurarea căldurii continuă/VIDEO

Chiar dacă temperaturile au scăzut semnificativ la Timișoara, zilele trecute, furnizarea energiei termice pentru consumatorii…

60 de minute ago

UVT lucrează la o nouă ediție a Career Days@UVT

Universitatea de Vest Timișoara pregătește o nouă ediție din seria evenimentelor de networking dedicată oportunităților de…

O oră ago

S-a reluat activitatea pe șantierul de modernizare a căii ferate dintre Lugoj și Timișoara/Foto

Lucrările de modernizare a căii ferate dintre Lugoj și Timișoara, lotul 2, au fost reluate…

O oră ago

Ceva nu funcţionează în România. Un studiu de caz: Paula Romocean vs. Cristian Anton

De fapt nu funcţionează mai nimic într-o ţară în care plagiatul şi impostura sunt premiate…

3 ore ago

Weekend-ul copiilor, la Iulius Town: Expoziție educativă de Tarantule și reptile vii și Teatru de Păpuși

În acest weekend, cei mici sunt așteptați la Iulius Town. Expoziția Educativă de Tarantule și…

4 ore ago