Administratie

Toate tramvaiele din lotul galben au ajuns la Timișoara

La Timișoara a ajuns și ultimul din cele 17 tramvaie produse de Bozankaya, în lotul ”galben”, vopsit diferit față de precedentele violete, etapă marcată astfel de actuala conducere a primăriei. În total, la Timișoara au ajuns în cele trei etape, 40 de noi tramvaie.

În ciuda problemelor legate de implementarea proiectului cu fonduri europene nerambursabile, Timișoara are acum 40 de noi tramvaie, produse de turcii de la Bozankaya. Proiectul lansat pe vremea fostului primar, Nicolae Robu, a ajuns acum la cel de al 17 livrat, din ultimul lot, cel „galben”.

“Ultimul tramvai din lotul celor 17 comandate a ajuns la Timișoara. Și cu asta încheiem prima etapă a modernizării mijloacelor de transport în comun. În ultimii 3 ani, am înnoit flota timișoreană cu 40 de tramvaie și 44 de autobuze electrice”, a menționat primarul Dominic Fritz.

După tramvaiele achiziționate de primărie cu fonduri europene, respectiv de Ministerul Dezvoltării, în cazul autobuzelor, acum urmează și cumpărarea de troleibuze.

”Anul viitor începem o nouă etapă: sosesc la Timișoara primele troleibuze noi din cele 33 pe care le-am cumpărat anul acesta. Mai avem mult de lucru până când transportul public devine principala opțiune de călătorie, dar mă bucur că de la an la an, tot mai mulți timișoreni aleg tramvaiul sau autobuzul atunci când pleacă de acasă”, a mai spus Fritz.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Valul comasărilor de comune, îmbrățișat de opt primari liberali. Unii, circumspecți din cauza ”vecinilor” social-democrați

Un număr de opt primari liberali din Timiș sunt dispuși să accepte fuziunea cu comunele…

6 ore ago

Reforma lui Bolojan taie 150 de posturi din schema de personal a Primăriei Timișoara

Deși a început deja să elimine din posturile din structura de personal, Primăria Timișoara nu…

7 ore ago

Județul Timiș a fost promovat la unul din cele mai mari târguri de turism din lume, cu sute de mii de vizitatori, ITB Berlin/FOTO

Participare de gală! Județul Timiș a fost promovat zilele acestea (3-5 martie 2026) la un…

7 ore ago

De ce a fost schimbat managerul de la Babeș. Fritz: ”După o anumită perioadă e sănătos să existe o schimbare”

Schimbarea managerului în funcție de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara, a dus…

9 ore ago

Primarul Timișoarei nu dorește interzicerea sălilor de jocuri de noroc, ci gruparea loc pe două – trei străzi, din zonele industriale ale orașului

Intenția Primăriei Timișoara nu este de a expulza total acest tip de îndeletnicire din oraș,…

10 ore ago

Dominic Fritz răspunde negativ preluării, pentru reabilitare, a patru obiective de către Consiliul Județean: ”Demersul este politic, mai degrabă decât administrativ”

Demersul lansat de Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, pentru a prelua patru obiective din…

10 ore ago