Economic

La Timișoara a avut loc cea mai nouă ediție a Conferinței de Fiscalitate organizată de EY România/Foto

Iulius Congress Hall a fost din nou plină și la ediția din acest an a Conferinței de Fiscalitate EY România. Evenimentul informativ al cunoscutei societăți, devenit deja tradițional, a atras și de această dată interesul contabililor și specialiștilor fiscali din Timișoara, ei primind și acum cele mai noi informații legislative și juridice despre cum să conduci o afacere și cum să relaționezi cu Fiscul și cu alte instituții ale statului.

Ideea cel mai des folosită de specialiștii EY Romania a fost aceea de a fi proactiv în relația cu Finanțele. Nu fiți opaci în discuții, colaborați cu inspectorii, oferiți documentele solicitate, dar, în același timp, solicitați și explicații din partea oamenilor statului, atunci când treceți printr-un control al ANAF. Întrebați, solicitați explicații legate de documentele solicitate, cereți să vi se explice de ce sunt acestea cerute și de ce apar impuneri suplimentare, spun specialiștii EY România.

Un alt punct abordat, extrem de actual, este cel al digitalizării. De doi ani această procedură electronică este prezentă în interacțiunea dintre contribuabili și Fisc. Aceasta va duce și la o schimbare a modului de control al activității, intră și controalele în era digitală, au transmis cei de la EY România.

Subiectele abordate în conferința care a avut loc la Timișoara s-au referit la impozitul minim global, impozitarea națională în domeniul taxelor directe, prețurile de transfer, taxarea forței de muncă, închiderea exercițiului fiscal, digitalizarea fiscală: SAF-T, e-Factura, e-TVA, e-Transport, TVA – măsuri legislative și tematici de control, modificări în comerțul internațional, controale fiscale, cum să abordezi cu succes o inspecție fiscală, contextul Actual al Raportării de Sustenabilitate.

Desigur, cea mai interesantă a fost sesiunea de întrebări și răspunsuri, cazurile întâlnite în activitatea fiscal-contabilă de zi cu zi fiind numeroase. Specialiștii companiei de consultanță economică au oferit cele mai bune exemple de rezolvare a problemelor apărute.

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 392.995 de angajați în peste 700 de birouri în 150 de țări și venituri de aproximativ 51,2 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2024. Rețeaua lor este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia îi ajută să le ofere clienților servicii prin care să beneficieze de oportunitățile din întreaga lume.

Prezentă în România încă din anul 1992, EY furnizează, prin intermediul celor peste 1.000 de angajați din România și Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistență fiscală, juridică, strategie și tranzacții, consultanță către companii multinaționale și locale. Compania deține birouri în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenorialului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an, în luna iunie, la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informații, vizitați: www.ey.com

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Nicio șansă pentru Dumbrăvița la Voluntari. Bănățenii au intrat pe teren doar cu gândul să nu primească multe

De neînțeles comportarea Dumbrăviței din meciul de la Voluntari, unde a intrat să se apere.…

7 minute ago

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii…

2 ore ago

Pe 13 decembrie va avea loc ediția din acest an a Concertului de Crăciun, de la Biserica Millennium

Tradiția va fi respectată și comunitatea italiană din Timișoara va organiza și în acest an…

2 ore ago

Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi reabilitat, cu pest cinci milioane de euro

Zona centrală a orașului Sânnicolau Mare va fi modernizat cu fonduri europene. O piațetă modernă,…

3 ore ago

Cuplaj sportiv la Sala Constantin Jude. Meciuri de handbal și baschet

Urmează o dublă alb-violetă pe parchetul sălii “Olimpia”. Ziua de duminică se va transforma într-o…

3 ore ago

Vreme mai caldă decât normalul perioadei. Prognoza meteo pentru weekend

Vreme de toamnă în acest weekend, cu nori și ploi. Iarna se lasă așteptată și…

3 ore ago