Social

Agenți de la Poliția Locală Timișoara, acuzați de brutalitate asupra unei comerciante din Piața Iosefin/VIDEO

O femeie supărată pentru că ar fi primit o amendă pentru o parcare rupe înștiințarea pusă pe parbriz, este ulterior supusă unui comportament brutal din partea a doi polițiști locali. E trasă cu forța afară din liftul din Piața Iosefin, acolo unde este vânzătoare de ani de zile, pentru ca ulterior să fie ”umflată” de agenții de la Poliția Locală și împinsă cu forța pe propria mașină și, ulterior, în vehiculul de serviciu al polițiștilor locali.

Sunt imaginile prezentate public de Roxana Iliescu, consilier local, alături de cererea lansată către primarul Dominic Fritz, de a-și preciza poziția față de angajații municipalității.

”Doi polițiști locali din cadrul Poliției Locale Timișoara, adică tocmai acei oameni cărora le-am cere ajutorul în cazul în care ne-am simți în primejdie, se dovedesc a fi în realitate, primejdia însăși! Mai exact, veți vedea două brute fără creier care se năpustesc asupra unei doamne, producător agricol cu peste 25 de ani de activitate în Piața Iosefin din Timișoara. Motivul lor? Faptul că doamna a îndrăznit să rupă înștiințarea lăsată de polițiști pe parbriz pentru o presupusă parcare neregulamentară. Cum au procedat brutele? Au fugit după doamna în incinta pieței, unde au ajuns-o din urmă la lift. Acolo au înșfăcat-o din spate, de ceafă, au tras-o de brațe din lift afară și au izbit-o de zid. În zbaterile de groază ale doamnei, au dus-o cu forța afară în stradă, unde au continuat s-o bruscheze, au izbit -o de propria ei mașină, au încătușat-o și au dus-o la Secția 3 de poliție!”, transmite Iliescu.

Întâmplarea e relativ ”proaspătă” și a avut loc în luna octombrie a anului trecut.

”Acest eveniment a avut loc la începutul lunii octombrie 2024. Eu abia acum am aflat. Ce s-a întâmplat după acest eveniment? Doamna a depus plângere penală împotriva brutelor, dar brutele sunt bine-mersi și în ziua de azi, angajați ai Poliției Locale, plătiți din banii noștri, inclusiv din banii doamnei agresate și încătușate de ăștia! În schimb, după depunerea plângerii penale, ca și când nu ar fi fost suficiente șocul, teroarea, violența și umilință la care a fost supusă în ziua petrecerii evenimentului menționat mai sus, doamna și-a continuat activitatea în Piața Iosefin înfruntând noi abuzuri, șicanări și provocări din partea Poliției Locale, soldate cu amenzi peste amenzi…”, mai scrie consiliera locală.

Roxana Iliescu se întreabă ce se va întâmpla cu agenții brutali, cerând, de asemenea, și o reacție din partea lui Dominic Fritz.

”Ce urmează? Se sesizează cineva? Sunt femeile în siguranță în Timișoara?! Avem agresori în continuare în Poliția Locală Timișoara? Sunt foarte curioasă ce părere are primarul Fritz despre acest caz, petrecut în propria ogradă…”, încheie Iliescu.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Cu moral bun înaintea unei dispute dificile pe teren propriu

CSC Dumbrăvița abordează jocul cu „studenții” din Copou cu un moral foarte bun, în urma…

O oră ago

Aquatim lansează programul ”Apa contează! Educație verde pentru viitor”

Aquatim a pregătit la Muzeul Apei din Timișoara un program special pentru grupuri școlare, dedicat…

2 ore ago

Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc

Mai mulți medici vor primi apartamente pentru a locui în noul cartier ANL de la…

2 ore ago

Au fost introduse restricții de circulație la trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș

Circulația rutieră se va desfășura în perioada următoare cu dificultăți în zona trecerii peste calea…

2 ore ago

Centru dedicat persoanelor vârstnice la Moşniţa Nouă. A fost semnat contractul de finanțare

În localitatea Urseni, comuna Moşniţa Nouă, se va ridica un centru dedicat persoanelor vârstnice și…

3 ore ago

UVT își extinde colaborările în regiunea Asia-Pacific

Universitatea de Vest Timișoara ia parte săptămâna aceasta la a 19-a ediție a conferinței și…

3 ore ago