Primăria Timişoara

Energia termică furnizată de Colterm e produsă în principal din gaz natural. S-au înlocuit 250 de metri de conducte de rețele termice primare

Reprezentanții societății de termoficare a Timișoarei, Colterm, au tras concluziile după activitatea depusă anul precedent. Sistemul de alimentare centralizată cu energie termică în Timișoara a funcționat, în 2024, în parametri normali, cu măsuri de retehnologizare și eficientizare adecvate, spun aceștia.

O evaluare a surselor de producere a energiei termice, precum și a rețelelor de transport și distribuție în 2024, arată că producția de energie termică a înregistrat o scădere de 4,4% față de anul anterior, în principal din cauza temperaturilor exterioare mai ridicate în prima parte a anului.

Ponderea producției în funcție de combustibil a fost de 42% pe cărbune și 58% pe gaze naturale.

Cei de la Colterm S.A. mai transmit că vor continua să îmbunătățească serviciile oferite consumatorilor, urmărind retehnologizarea și creșterea eficienței energetice.

Rețeaua de transport a energiei termice are o lungime totală de 73,94 km, din păcate, în acest moment doar 35% din rețea este retehnologizată. Sistemul de transport este configurat radial, cu legături între magistrale pentru fiabilitate sporită. Rețeaua de distribuție are o lungime totală de 207,50 km și este constituită din conducte pentru încălzire, apă caldă de consum și recirculare.

În ce privește lucrările semnificative pentru menținerea și îmbunătățirea serviciului de furnizare a energiei termice, în 2024, la rețelele termice primare (de transport), intervențiile au impus inclusiv înlocuirea a aproximativ 250 de metri de conducte. La rețelele termice secundare,  reparațiile curente au însumat 3.666 m de conducte.

De asemenea, au fost montate conducte de recirculare a apei calde pe raza municipiului Timișoara în lungime totală de 1.127 m. Lucrările de reparație la rețeaua de apă rece hidrofor s-au derulat pe o lungime de 64 m.  În urma sesizărilor, s-a intervenit la 2.790 de contoare de încălzire, apă caldă de consum și apă rece, fiind înlocuite 206 dintre acestea și reparate aproape 2400.

În ceea ce privește lucrările de mentenanță și întreținere, la CET Sud au fost înlocuite piese la instalațiile tehnologice de producere a energiei termice (cazanele de abur, utilajele de preluat, măcinat sau transportat cărbune, pompele de termoficare etc.), astfel încât să fie asigurată pornirea sezonului de încălzire  2024-2025 în condiții de siguranță. La CT Centru, în noiembrie 2024 au demarat lucrările la Cazanul de Apa Fierbinte CAF 4, de 100 Gcal/h, pentru a putea fi folosit din sezonul de încălzire 2025-2026.

În calitate de administrator special al companiei, doresc să îi asigur pe toți cetățenii că interesul nostru prioritar este continuitatea și calitatea serviciilor oferite. Suntem conștienți de responsabilitatea pe care o avem și facem tot ce ne stă în putere pentru a menține stabilitatea și buna funcționare a serviciului de furnizare a apei calde și energiei termice, timișorenilor. Vom continua să comunicăm deschis și transparent, atât în ceea ce privește dificultățile întâmpinate, cât și investițiile reușite, asigurându-ne că orice decizie este luată în beneficiul comunității.”, spune Cristian Amza, administratorul special al Colterm.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

5 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

7 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

8 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

9 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

9 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

9 ore ago