Comuna periurbană a Timișoarei, Dumbrăvița, va beneficia de sprijin financiar din partea Consiliului Județean Timiș, în vederea modernizării a două bulevarde importante din cadrul localității.
Două bulevarde importante din Dumbrăvița vor suferi modificări semnificative cu sprijinul Consiliului Județean Timiș. În urmă cu două săptămâni, în urma unei discuții cu președintele Consiliului Judetean, Alfred Simonis, i-a fost prezentată situația bulevardelor Petre Țuțea și Ghioceilor, care necesită investiții importante pentru modernizare, însă autoritatea locală nu dispune de fondurile necesare rezolvării acestor probleme.
”În urma discuțiilor cu domnul Simonis, am cerut executivului Primăriei Dumbrăvița să prevedem în bugetul din acest an finanțarea studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice pentru cele două sectoare de drum. Procedura cere ca cele două drumuri să fie cedate printr-o Hotărâre de Consiliu Local către CJ Timiș, instituție care le preia, execută lucrările de modernizare din fondurile aflate la dispoziție, după care cele două bulevarde revin în patrimoniul comunei noastre. Într-o următoare ședință a CL Dumbrăvița, alături de colegii mei social-democrați, vom iniția proiectele de HCL pentru elaborarea studiilor și proiectelor tehnice pentru ca în cel mai scurt timp acestea să fie realizate”, a declarat Lucian Ursulețu, consilier local din partea PSD la Dumbrăvița.
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…
Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…
De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…
Prima acțiune a „noului AJF” are în centru copiii orașului. Astfel, joi, 26 martie, Sala…
Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.03.2026, unde se vor executa reparaţii…