Sport

Leii din Banat pierd lupta din arenă în fața leilor din Bănie

Un meci din care se putea scoate mai mult, dar pentru asta ar fi trebuit mai multă atenție, eliminate greșelile ușoare, dar și un arbitraj corect. Timișoara a pierdut în etapa 23 la Craiova, după un meci bun, între două echipe aproapiate ca valoare. A fost 85-78 pentru trupa alb-albastră.

Meci foarte important în lupta pentru ocuparea locului 8, ultimul care duce în play-off. Gazdele au pornit mai bine, 7-0, oaspeții marcând primul coș abia după mai bine de 3 minute. Doar că elevii lui Dragan Petricevic au avut reacție, au egalat la 11 și prima sirenă a însemnat un avantaj de 3 puncte, 17-20. Ecartul a crescut, 17-25, apoi un timeout oportun a lui Tudor Costescu a trezit leul din Bănie, care a întors repede scorul, 30-27. Bănățenii au ratat mult pe final de sfert secund și au făcut multe greșeli tehnice, astfel că avansul gazdelor a crescut, 42-34 la pauza mare.

Alb-violeții reușesc să se apropie, 49-45, moment în care arbitrajul este cel puțin ostil, oferă cadou un „fault tehnic” la o minge pierdută de amfitrioni, apoi nu sancționează un fault dur asupra lui Mirkovic. Oltenii profită și se desprind, 56-46 și 64-53 după 30 de minute.

În ultima perioadă, gazdele au ștut să țină de avantaj, chiar dacă bănățenii s-au apropiat, nu însă destul pentru a întoarce rezultatul. S-a terminat 85-78, dar cu mai multă atenție la reuperări, mai ales la cele defensive, situația putea fi alta.

Dimitrije Nikolic a făcut un meci excelent pentru Craiova, mai ales în prima repriză și a terminat cu 23 de puncte și 7 recuperări, Matthew Austin Crowley a pus pe tabelă 21 de puncte, Devante Juwon Brooks a avut 10 puncte și 16 recuperări. De la echipa Timișoarei, Edwards a fost cel mai bun jucător al echipei cu 12 puncte și 14 recuperări, iar Vujosevic a contribuit și el cu 14 puncte, 5 recuperări și 5 pase decisive. Gajic a adus 12 puncte, la fel ca Taylor – toate marcate în ultimul sfert, iar Funderburk Jr a dezamăgit, prin numărul mare de ratări și de posesii pierdute.

În acest moment, Craiova este favorită la play-off, cu 13 victorii și 10 înfrângeri, iar Timișoara are bilanțul în oglindă, 10 succese, 13 eșecuri.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Statul fără centru: de ce România nu poate decide

România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…

6 minute ago

Continuă curăţenia de primăvară în Moşniţa Nouă prin colectarea gratuită a deşeurilor vegetale

Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…

19 minute ago

În luna aprilie, Retim va distribui gratuit saci galbeni în Ghiroda şi Giarmata Vii

Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…

35 de minute ago

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

17 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

19 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

20 de ore ago