Timp liber

Peste 50 de localități s-au înscris la un adevărat concurs-fenomen: Lada cu Zestre

Tradiția merge mai departe, iar bănățenii se pot mândri cu un super-festival folcloric.

Ansamblul Profesionist Banatul și invitații săi, Carmen Popovici Dumbravă, Andreea Chisăliță, David Crișan, Luminița Safta, Alexandru Brundean, vă invită la spectacolele Festivalului-Concurs ”Lada cu Zestre”, ediția a XVIII-a, 2025, eveniment de amploare ce pune în prim-plan cultura vie și tradițiile autentice ale județului Timiș. În competiția pentru marele premiu s-au înscris 54 de localități timișene.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Timiș, organizează cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului-Concurs Lada cu Zestre. Județul Timiș readuce în atenția publicului un patrimoniu cultural viu, sensibil și prețios. Dansatori, soliști vocali și instrumentiști, grupuri, formații și ansambluri folclorice, tarafuri, meșteșugari, colecționari de artă populară, precum și recitatori în grai bănățean sunt invitați să își arate măsura talentului în fața juriului din cele șapte centre zonale, la cele două categorii ale competiției ”Laureați” și ”Zestrea Timișului”.

Gospodine iscusite sunt încurajate să își prezinte măiestria și moștenirea transmisă din generație în generație într-o savuroasă competiție de gastronomie locală.

Graficul concursului se desfășoară în șapte centre zonale din județul Timiș. În 22 martie 2025, festivalul se desfășoară la Banloc și în 23 martie 2025 la Ionel (Iohanisfeld) , unde îi veți putea admira în recital pe îndrăgiții soliști vocali Carmen Popovici Dumbravă, Andreea Chisăliță și David Crișan. În 29 martie 2025 la Biled, sunt invitați în recital Carmen Popovici Dumbravă, Luminița Safta și David Crișan. În 30 martie 2025 la Belinț și în 5 aprilie 2025 la Sânnicolu Mare, unde veți putea urmări în recital soliști îndrăgiți ai cântecului bănățean, Carmen Popovici Dumbravă, Luminița Safta și Alexandru Brundean. La Boldur în 6 aprilie 2025 sunt invitați în recital Carmen Popovici Dumbravă, Andreea Chisăliță și Alexandru Brundean. La Deta în 12 aprilie 2025 cei mai îndrăgiți promotori ai cântecului bănățean: Carmen Popovici Dumbravă, Luminița Safta și Alexandru Brundean vor susține un recital. Acompaniamentul este asigurat de orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijor Sebastian Roșca. Coregrafia este semnată de Floare și Grigore Munteanu.

Ansamblul Profesionist Banatul și invitații săi vor aduce cele mai frumoase cântece și jocuri timișene în cele șapte centre zonale ale festivalului, contribuții care promovează o moștenire culturală efervescentă și inestimabilă. Accesul publicului la toate spectacolele festivalului este liber! Mai multe detalii găsiți aici: www.cecart.ro

Festivalul – Concurs ”Lada cu Zestre” este finanțat de Consiliul Județean Timiș și este organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, coordonat de managerul Liliana Laichici, în parteneriat cu primăriile și consiliile locale din județul Timiș.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

SELLification4EDUcation – educația inteligentă se construiește prin profesori susținuți

Educația începe cu oamenii care o fac posibilă Educația nu se schimbă prin reforme rapide…

51 de minute ago

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

19 ore ago

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…

20 de ore ago

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…

20 de ore ago

Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto

Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…

20 de ore ago

Vreme „accesibilă” în weekend. Vom avea temperaturi „blânde”

Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…

21 de ore ago