Sport

Dumbrăvița se bate singură și se vede liga… a III-a

Încă o evoluție slabă și un rezultat dezamăgitor pentru singura echipa din Timiș din liga secundă, CSC Dumbrăvița. Chiar în momentul în care avea nevoie de victorie ca de oxigen, trupa de la Pădurea Verde s-a bătut singură, în meciul cu Metalul Buzău, 0-1, iar gruparea pregătită de Cosmin Stan a preluat lanterna roșie, fiind pe ultimul loc al Grupei A din play-out.

Istoria partidei s-a scris în minutul 26, după o fază halucinantă. Oaspeții au avut un atac prelungit, iar Nica a centrat în cele din urmă în „buza” careului de 6 metri, acolo unde Ghinescu, singur singurel și nejenat de nimeni și-a trimis, absolut inexplicabil mingea în propria poartă, 0-1.

Bineînțeles, Dumbrăvița a dominat apoi, a avut ocazii mari, mai ales prin Modan, Sofran și Ignea, s-a cerut ca de obicei și lovituri de la 11 metri, au fost și două cartonașe roșii în prelungiri, unul de fiecare parte, dar nu s-a mai înscris.

Așadar, atunci când avea nevoie de victorie, Dumbrăvița a marcat, dar în propria poartă și a trecut pe ultimul loc al grupei, retrogradabil, după ce Focșaniul a învins categoric Ungheni, 3-0. Se vede retrogradea dinspre Pădurea Verde, dar la cum se exprimă echipa, nu este de mirare. Noroc că totuși mai sunt puncte puse în joc, dar să vedem dacă există și minuni.

CSC Dumbrăvița: Pap – Cibi (Paulevici 65′), Butnărașu, Zurbagiu (cpt.), Ghinescu (Anișorac 79′) – Morariu (Pădurariu 71′), Ailenei (Buțu 46′) – Sofran (Curea 79′), Ignea, Gladun – Modan
Rezerve: Cosmin Stan

Metalul Buzău: Micle – Juncănaru (Panaite 75′), Olaru, Manea, Radu – Nica (Acolatse 52′), Borțoneanu, Tudorică (cpt.), Lazăr (Ed. Rusu 79′) – Robu, Moldovan
Antrenor: Valentin Stan

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

O oră ago

Fundația Alber – investiția în educație care schimbă viitorul unei generații

Există comunități care cresc prin infrastructură și există comunități care cresc prin oameni. Iar investiția…

2 ore ago

Din 24 martie, la Şag se distribuie gratuit sacii galbeni pentru deșeurile reciclabile

În perioada 24-31 martie, compania RETIM va organiza în comuna Şag o acțiune de distribuire…

2 ore ago

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

16 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

17 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

18 ore ago