Social

Se introduc restricții de circulație pe centura de ocolire a Timișoarei

Timp de aproximativ zece zile, pe porțiunea de centură dintre DN 69 (Timișoara – Arad) și DJ 691 (Dumbrăvița), în zona localității Covaci, se vor introduce restricții de circulație. Antreprenorul Neotehnic Macon va realiza acolo o serie de lucrări la rosturile de dilatație ale unui pod de pe traseul Centurii Nord.

Începând de miercuri, 16 iulie, de la ora 10.00, se vor face primele demersuri de montare a semnalizării pentru instituirea de restricții și eliberarea carosabilului pentru a se putea circula pe câte un sens, pe durata lucrărilor.

Conform DRDP Timișoara, restricțiile durează circa 10 zile, iar traficul se va desfășura dirijat cu semafor temporar, inclusiv pe timpul nopții.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

„Ce te faci după ce vei absolvi?” – dialog despre viitor, cu Nicu Ștefănuță vicepreședinte al Parlamentului European, între provocări reale și motive de optimism, la UPT

Într-o perioadă în care întrebările despre viitor devin tot mai apăsătoare pentru tineri, Universitatea Politehnica…

48 de minute ago

Păstrăm ce e al nostru! SCM USV Timișoara este supercampioana României la rugby

Pe o vreme pe placul jucătorilor, cu o ploaie mocănească și un teren greu, SCM…

O oră ago

La Filarmonica Banatul va avea loc concertul Simphony of Hope, dedicat campaniei “Adoptă o mamă singură”

Sala Capitol a Filarmonica Banatul din Timișoara va găzdui miercuri, 1 aprilie, de la ora 19,…

4 ore ago

Modificări temporare de trasee pentru liniile Expres 1, Expres 3 și 5B, începând de luni, 30 martie

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, începând cu data de 30 martie, traseele…

4 ore ago

La UVT a fost deschis un birou de afaceri europene pentru studenți

La Universitatea de Vest din Timișoara a fost inaugurat un birou de afaceri europene dedicat studenților. Este…

4 ore ago

Pasajul denivelat de la intersecția drumului spre Urseni și Centura Sud a fost aprobat de CNAIR

Reprezentanții CNAIR și-au dat acordul pentru partea de documentație a viitorului pasaj care va fi…

4 ore ago