Sport

Arde ringul! Biea versus Corbeanu, cap de afiș la DFS 29

Evenimentul anului în Sala Constantin Jude. Un fost campion la box și un fost campion la kickbox intră în arenă într-un meci plin de orgolii și ambiții! Biea și Corbeanu, cap de afiș la DFS 29, după un an în care și-au vorbit prin… social media și de la distanță!

Circuitul Dynamite Fighting Show ajunge pentru a doua oară la Timișoara, iar pe 12 decembrie, în main eventul de la Sala Sporturilor Constantin Jude, se vor înfrunta pentru supremație doi dintre cei mai buni sportivi din istoria Banatului: Flavius Biea și Daniel Corbeanu.

Evenimentul, ajuns la ediția cu numărul 29, va include un total de 13 confruntări, iar de pe fight card nu vor lipsi sportivii din județul Timiș. Pe lângă duelul dintre Biea și Corbeanu, județul va mai fi reprezentat de Bogdan Takacs, Cristian Conea, Ionuț Ciure, David Țăruși, Marian Dudu, Dănuț Coștoi și Natalia Semeniciuc.

Interesul pentru gala din 12 decembrie este unul uriaș. În acest moment, cu trei săptămâni înainte de primul gong, mai sunt disponibile doar aproximativ 250 de locuri din totalul de aproape 2.500 pe care Sala Sporturilor Constantin Jude le poate găzdui.

După un duel purtat pe social media mai bine de un an, fostul campion mondial la box Flavius Biea și kickboxerul Daniel Corbeanu au ajuns în cele din urmă la un numitor comun, astfel că rivalitatea se va tranșa în ring, pe reguli de box.

„Este o luptă istorică, între doi mari campioni. Sunt sigur că va fi unul dintre cele mai tari meciuri care au avut loc vreodată aici. Sunt bucuros că am reușit să îi punem pe amândoi de acord pentru a lupta în DFS”, a declarat promotorul Cătălin Moroșanu.

Până la lupta de pe 12 decembrie, cei doi vor sta față în față sâmbătă, de la ora 19:00, la Iulius Town din Timișoara, în zona Atrium, acolo unde Dynamite Fighting Show va organiza un Meet & Greet pentru public. Pe lângă Biea și Corbeanu, fanii îi vor mai putea vedea la fața locului pe Cătălin Moroșanu, Florin Lambagiu, Eduard Gafencu, Adrian Maxim și mulți alții.

„Este prima conferință de presă pe care o organizăm și le dăm ocazia fanilor să se întâlnească cu sportivii lor favoriți. Vom prezenta și meciurile de pe 12 decembrie. Ulterior, după conferința de sâmbătă, vom avea și cântarul oficial, tot la Iulius Town, pe 11 decembrie, acolo unde vor fi prezenți toți sportivii”, a mai spus Cătălin Moroșanu.

Considerată cea mai mare organizație de combat din România, Dynamite Fighting Show a înregistrat cifre record în ultimii de ani, de la cea mai mare audiență tv a unei gale în ultimul deceniu și până la peste 1 miliard de vizualizări strânse pe social media.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

4 minute ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

33 de minute ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

3 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

12 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

15 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

16 ore ago