Social

Copilul de 13 ani acuzat de familie a fost preluat de stat, după ce familia nu și-a făcut datoria

Autoritățile statului l-au luat din familie pe băiatul de 13 ani, acuzat că l-a ucis pe Mario, adolescentul de 15 ani din Cenei. Drepturile părintești au fost suspendate.

Direcția pentru Protecția Copilului Timiș l-a ridicat de urgență pe copilul de 13 ani din familie, după ce părinții nu s-au conformat solicitărilor DGASPC. Inspectorii au solicitat ca băiatul să urmeze școala online și să urmeze evaluările impuse de specialiști, printre care și vizitele la doctori, însă părinții au ignorat aceste cereri.

Prin urmare, Comisia pentru Protecția Copilului a cerut instanței să preia de urgență băiatul din familie, iar părinților să le fie suspendate drepturile.

Copilul de 13 ani a fost dus într-un centru, secret, unde urmează să fie evaluat și să primească servicii specializate.

„Avȃnd în vedere neîndeplinirea, de către familie, a obligaţiilor asumate în urma hotărȃrii Comisiei pentru Protecţia Copilului prin care a fost instituită măsura de protecţie specială a supravegherii copilului în familie s-a depus în instanţă ordonanţa preşedinţială în vederea preluării, în regim de urgenţă, a minorului.

Ordonanţa a fost pusă în aplicare. Drepturile părinteşti sunt suspendate pȃnă la pronunţarea plasamentului. Minorul va fi evaluat din toate punctele de vedere şi i se vor acorda servicii specializate, conform recomandărilor specialiştilor”, ne-a transmis DGSAPC.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Percheziţii la clanul Cârpaci din Timişoara, la solicitarea Procuraturii din Munchen. Acuzaţii de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane

Procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii de la BCCO au efectuta o percheziţie într-un imobil din…

45 de minute ago

Poli merge la Pecica fără câțiva titulari, șansă pentru jucătorii din lot să demonstreze că merită să joace în alb-violet

Politehnica Timișoara dispută vineri cel de-al doilea joc oficial în deplasare din 2026. Alb-violeții, care…

54 de minute ago

Lugoj și Sânnicolau Mare, orașe pilot într-un proiect european pentru planificare urbană și energetică derulat prin intermediul CJ Timiș

Consiliul Județean Timiș a participat la un proiect european dedicat tranziției către energie curată, în…

2 ore ago

Siguranța alimentelor și sănătatea publică în era digitalizării, dezbătute la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru…

2 ore ago

Primăria Timișoara a anunțat numele noului director de la Spitalul Victor Babeș

La doar câteva zile de la momentul în care fostul manager și-a anunțat plecarea din…

2 ore ago

Șapte proiecte în cinci minute. Consiliul Local Timișoara a aprobat cofinanțarea de 119 milioane de lei pentru Magistrala Verde și Inelul 2

Aleșii locali timișoreni au aprobat, joi, în cadrul unei noi ședințe de plen extraordinare, de…

3 ore ago