Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul „O lume într-o picătură”, o întâlnire dedicată relației dintre comunitate, mediu și creativitate, care marchează Ziua Mondială a Poeziei (21 martie) și Ziua Mondială a Apei (22 martie).
Întâlnirea are loc sâmbătă, 21 martie, între orele 12:00 și 13:30, la Muzeul Apei din Timișoara, și propune participanților o experiență care îmbină educația pentru protejarea mediului cu expresia artistică.
Programul începe la 12:15 cu un atelier despre reciclarea uleiului alimentar uzat, în cadrul căruia participanții vor descoperi cum poate fi valorificat acest tip de deșeu și ce impact are aruncarea uleiului în sistemul de canalizare asupra apei și mediului. În cadrul atelierului, participanții vor învăța cum să transforme uleiul alimentar uzat în lumânări parfumate, un exemplu creativ de reutilizare responsabilă a resurselor.
Organizatorii îi încurajează pe participanți să colecteze și să aducă ulei alimentar uzat, care va putea fi folosit în activitatea din atelier.
În continuare, între 13:00 și 13:30, va avea loc un moment poetic susținut de Alexandru Murgoi, poet și student la asistență socială. Evenimentul include lectură de poezie, discuții cu participanții și un moment informal de networking și gustare.
Prin această întâlnire, organizatorii își propun să creeze un spațiu de dialog despre grija față de apă și responsabilitatea comunității față de resursele naturale, aducând împreună educația pentru mediu și expresia artistică.
Participarea este gratuită, iar cei interesați se pot înscrie prin formularul disponibil online.
Evenimentul este organizat de Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, în parteneriat cu OilRight și Aquatim, cu sprijinul Fundației United Way România, Raiffeisen Comunități și Fundației ACCESS.
Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…
Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…
Există comunități care cresc prin infrastructură și există comunități care cresc prin oameni. Iar investiția…
În perioada 24-31 martie, compania RETIM va organiza în comuna Şag o acțiune de distribuire…
Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…
Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…