Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional, găzduind două evenimente de anvergură dedicate chirurgiei umărului, organizate sub egida Societății Române de Chirurgie a Umărului și Cotului (SRCUC).
Prima zi a marcat o premieră pentru mediul medical din România: cursul practic „Artroscopia umărului pe specimene umane”, realizat în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara (UMFT).
Într-un format de tip wet-lab, participanții au avut acces la antrenament direct pe preparate anatomice umane, într-un cadru educațional comparabil cu marile centre internaționale. Prezența trainerilor din cinci țări confirmă deschiderea și relevanța globală a inițiativei.
Evenimentele au continuat cu International Comprehensive Shoulder Meeting 2026, un congres internațional care a reunit specialiști de top din țară și din străinătate, în jurul celor mai actuale teme din domeniu:
• instabilitatea umărului
• leziunile coafei rotatorii
• fracturile proximale de humerus
• artroplastia de umăr și inovațiile tehnologice
„Construim o platformă educațională cu deschidere internațională, care să accelereze transferul de cunoștințe și adoptarea tehnicilor moderne în practica medicală curentă”, a declarat Conf. Dr. Cosmin Faur, președintele SRCUC.
Prin aceste inițiative, Timișoara își consolidează poziția ca pol regional de excelență în chirurgia ortopedică, iar Societatea Română de Chirurgie a Umărului și Cotului devine un actor activ în dezvoltarea educației medicale continue la standarde internaționale
În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…
Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național…
Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, care are loc pe 2 aprilie, va fi marcată pe…
Un teren degradat din zona Bucovina va fi transformat în spațiu verde în cadrul unei…
La Iulius Town, planetariul a revenit cu noi proiecții speciale pentru întreaga familie. Până pe…
Designul funcțional reprezintă o fuziune între aspectul vizual și cerințele practice ale utilizatorului. Pantofii moderni…