Administratie

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac planuri cu firma constructoare, spune viceprimarul, dar va fi și o întâlnire cu locuitorii din Fabric.

”Planificăm în aceste zile, împreună cu PORR, constructorul care a câștigat licitația, etapele șantierului, astfel încât lucrările pe cei aproape 60.000 mp, pe 15 străzi și în 4 piețe să fie cât mai bine organizate. Urmează și o întâlnire cu timișorenii din Fabric și cu cei care au afaceri în zonă”, spune Lațcău.

Ritmul de lucru se dorește a fi unul mai rapid, restricțiile parțiale întârzie lucrările, iar disconfortul este mai mare pentru cei din zonă.

”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici. Experiența ultimilor ani ne-a arătat că restricțiile parțiale, care creează impresia că zona poate fi folosită aproape normal, prelungesc disconfortul pentru toată lumea. De aceea vom închide zone mai ample. Vom avea astfel un front de lucru consistent și vom reduce durata totală a intervențiilor.”, mai spune Lațcău.

Se va lucra și la rețelele de utilități, dar și la lucrările de tramvai, se vor realiza spații verzi noi.

”Regenerarea urbană a zonei Traian e o investiție uriașă: înlocuim rețelele de utilități și liniile de tramvai învechite, aducem aproape 10.000 mp de spațiu verde, reface carosabilul și trotuarele, amenajăm locuri de joacă și noi piațete, între care una în fața Sinagogii. Fabric și zona Traian pot deveni al doilea centru al Timișoarei. Dacă ne uităm la imagini din anii ’90 cu Cetate, ideea că acel cartier va deveni un pol touristic și comercial părea greu de imaginat. Azi, în multe week-end-uri, străzile pietonale din centru sunt la capacitate maximă. Transformăm Timișoara într-un oraș cu adevărat cu trei centre istorice – Cetate, Iosefin și Fabric!”, încheie Ruben Lațcău.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

7 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

9 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

10 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

10 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

10 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

10 ore ago