Search Results for: marius dugulescu

Ipocrizie marca PMP – Marius Dugulescu: de la scandalul din Heaven, spre CL Timisoara!

Liviu Cioboată, fostul șef de la Clubul Heaven, care dădea afară, în 2011, o tânără aflată într-un scaun cu rotile, pentru că „nu era obligat să lucreze cu astfel de persoane”, candidează acum pentru Consiliul Local Timișoara pe lista PMP! Culmea, își face și reclamă, îmbrățișând și sărutând o tânără cu dizabilități, la rândul ei candidat „popular”.

Inca un traseist politic a intrat in MP: fostul deputat PDL Marius Dugulescu

Odată cu apropierea alegerilor, Mișcarea Populară a fostului președinte Traian Băsescu pare tot mai atractivă pentru traseiștii politici, dar și cei care au probleme de integritate, fiind refuzați de celelalte partide. Ultima achiziție a MP Timiș este fostul deputat PDL (mandatul 2008-2012) Marius Dugulescu.

Fratii portocalii nu l-au uitat pe Marius Dugulescu

Drumurile lor politice s-au despărţit recent, credinţa baptistă însă îi uneşte în continuare. Pedelistul Ovidiu Ciuhandu, candidat ARD pe Colegiul IV Deputaţi, a decis să-i întindă o mână de ajutor în campanie fostului său coleg.

Marius Dugulescu se simte „lucrat” pe la spate

Deputatul ex-PNL, ex-PDL Marius Dugulescu este convins că a pierdut candidatura pentru un nou mandat pe listele democrat-liberale fiindcă ar fi fost „faultat” de colegi din propriul partid. Într-o postare pe contul lui de Facebook, Dugulescu explică situația.

Marius Dugulescu joaca din nou la doua capete

Problema deputatului trădător Marius Dugulescu este ca şi rezolvată. Surse din PP-DD afirmă că acesta se va lupta pentru un loc de senator pe Colegiul III, avându-l ca principal adversar pe Vasile Blaga, preşedintele PD-L. În stilul caracteristic, Dugulescu neagă discuțiile cu oamenii lui Dan Diaconescu.

In cateva zile, Marius Dugulescu se face liberal

Deputatul PDL Marius Cristinel Dugulescu își va da demisia din partid și se va înscrie în PNL! Surse apropiate USL afirmă că plecarea deputatului este „doar o chestiune de zile”. Dugulescu a negociat deja cu liberalii păstrarea Colegiului 3 Timișoara.

Marius Dugulescu, reclamat la Inalta Curte de Casatie si Justitie

Reprezentanţii Institutului pentru Politice Publice au sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în ceea ce privește “obiceiul” anumitor parlamentari de a vota atât cu cartelele lor, cât şi cu cele ale unor colegi. Printre aceștia se numără și deputatul PDL de Timiş Marius Dugulescu.

Marius Dugulescu, prins la votat cu doua cartele

Deputaţii PDL Marius Dugulescu şi Dan Liga au fost surprinşi, marţi, votând cu câte două cartele la Legea pensiilor militarilor. Dugulescu, reprezentant al Timișului, nu recunoaște acest lucru.

Ligia Dugulescu

Ligia Dugulescu, candidat PMP Timiș pentru Senat: „Cred că trebuie să ne păstrăm integritatea, demnitatea și libertatea. E foarte important să luptăm pentru libertatea noastră ca să nu ne-o pierdem” (P)

Ligia Dugulescu, candidat al Mișcării Populare Timiș pentru Senatul României, consideră că implicarea femeilor în politică este esențială mai cu seamă pentru că doamnele pot contribui la eficientizarea unor programe sociale, de educație sau sănătate și pentru sprijinirea tinerilor. Provine dintr-o familie în care s-a făcut politică mai tot timpul. Tatăl Ligiei Dugulescu, pastorul Petru...

Robu s-a impacat demult cu Dugulescu: Viata e dinamica!

Președintele în exercițiu al PNL Timiș, Nicolae Robu, a pornit din inițiativă personală discuțiile cu PMP și spune că ziua în care între cele două formațiuni vor colabora la CJ este aproape. Asta, deși „popularii” nu denunță protocolul cu PSD.

La Timisoara, PMP negociaza punctual cu PNL! Cand vor da mana Robu si Dugulescu

PMP-iștii și liberalii sunt aproape să colaboreze în CL Timișoara! „Popularii” au început discuțiile, care nu vor include însă și un eventual acord la CJ Timiș. Imediat după „localele” din iunie 2016 , primarul Nicolae Robu declara că PMP-istul Marius Dugulescu este una din cele trei persoane cu care... nu va da niciodată mâna!

Jurnal de campanie (3): Pastorul PMP-ist Dugulescu reediteaza „Apel pentru lichele”. Varianta porno

Fostul PP-DD-ist Marius Dugulescu vrea întărirea PMP Timiș. Cum? Invitând în partid toate lichelele care s-au prostituat politic în ultimii ani. Ați auzi de liberalul Buciu? Nu? Dar de șpaga primită de un fost consilier al lui Sorin Oprescu? Un fost lingău al lui Ceaușescu care și-a bătut joc de „Proclamația de la Timișoara” candidează la alegeri. Unde și pentru cine citiți mai jos.

Top