Pe 29 iunie, creștinii îi sărbătoresc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Petru a fost răstignit în anul 64, iar Pavel a fost decapitat în anul 67, ambii la Roma. Peste jumătate de milion de români își au onomastica în această zi.
Fara program cu publicul la Retim
Retim Ecologic Service SA anunță că luni, 29 iunie, Biroul Contractare – relații cu clienți nu are program de lucru cu publicul. Motivul acestei întreruperi este legat de actualizarea softului cu care operează societatea. Programul normal va fi reluat marți, 30 iunie.
Cea mai grea tura ciclista banateana pleaca la drum duminica
Aproape 40 de kilometri de pedalat, pe un traseu deloc simplu. Cea de-a treia tură ciclistă bănățeană din acest an, organizată de „Verde pentru Biciclete”, este și cea mai grea de până acum. Dacă acceptați provocarea, sunteți așteptați să plecați în plimbare duminică.