Categories: Administratie

Planuri pentru noi locuri de parcare la Lugoj

Primăria Lugoj finalizează proiectul de modernizare a cartierului Ştrand. Principalul obiectiv este amenajarea, în această zonă supraaglomerată, a unor noi locuri de parcare. „Deşi împărţirea cartierului permite cu greu o modernizare, am găsit totuşi o soluţie foarte bună, care elimină grădinile, modifică regulile de circulaţie şi, mai ales, asigură 155 de locuri de parcare, lucru foarte important, având în vedere numărul foarte mare al autoturismelor din zonă. În continuare, intenţionăm lăţirea unor străzi, precum şi modificarea parcărilor din cartier. De asemenea, vom moderniza parcarea din faţa Ştrandului Municipal, odată cu construcţia noului pod pietonal”, spune primarul Francisc Boldea. Următorul cartier aflat pe lista priorităţilor la capitolul parcări este Micro IV. Proiectul prevede amenajarea de spaţii pentru parcare pe strada Olari şi pe străduţele adiacente, dar şi în Micro III, de la parcarea principală spre strada Cloşca. În paralel, planul cuprinde instalarea unui monument în cartierul Micro V şi modernizarea parcărilor din cartierele Cotu Mic şi Ţesători. Intenţia municipalităţii este ca în toate cartierele să existe parcări de reşedinţă, astfel încât fiecare şofer să aibă un loc de parcare asigurat la cel mult 50 metri de locuinţă. Primarul Francisc Boldea nu a precizat însă şi sursele financiare de realizare concretă a acestor proiecte.

Share
Published by
Costin Iuga

Recent Posts

SCM Politehnica a rezistat doar prima repriză în fața liderului sezonului regular, CSM Oradea

A fost oarecum un meci cu final așteptat, CSM Oradea fiind favorită pe terenului Timișoarei…

12 minute ago

Începând de astăzi se instituie restricții de circulație pe trei străzi ale oraşului

La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

3 ore ago

Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…

3 ore ago

Se transformă total întreaga zonă a complexului Bastion Theresia

Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…

3 ore ago

RETIM și ADID Timiș anunță o nouă campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ din 2026, în Zona 1 Timișoara.

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…

4 ore ago

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

5 ore ago