„Felix” vrea ceva pe termen lung. Vine baiatu’! Pe termen lung sa fie!

Nici nu mi s-a răcit bine gura şi nici greaţa nu mi s-a risipit de-a binelea după ce plângeam pe umerii liberalilor pentru alianţa TV cu partidul lui Felix, că simpatizanţii PNL au trebuit să afle, încă o dată, că o nenorocire nu vine niciodată singură, ci împreună cu tripla alianţă PSD-PNL-PC. Nici nu se putea altfel. Cum credeaţi că ajunge un prezidenţiabil preşedinte? Uşor? Aşa, doar din votul platonic al liberalilor, care-şi sorb tutunul tacticos la cafeneaua de lângă secţia de vot? Nu merge aşa, trebuie şi alte ingrediente. Masele de oameni ai muncii de la oraşe şi sate trebuie să le aducă PSD-ul, prostimea trebuie să vină valuri odată cu audienţa lui Dan Negru la Antene şi nehotărâtul vine după înţelepciunea lui Ciutacu rostită la mesele rotunde TV. Mai e şi şansă, mai e şi sentiment. Fără o lacrimă, fără un dos de palmă tras din dragoste unui copil zbanghiu din Ploieşti, fără o confesiune călugărului Vasile nu se mişcă nicio piatră în curtea Palatului Cotroceni. Aşa şi Crin Antonescu. Ca să ajungă preşedinte de naţiune, liderul PNL trebuie să facă compromisuri, să mulţumească multă lume şi să facă cum pofteşte domnul Dan Voiculescu, preşedintele fondator al PC: „Vreau o alianta PSD – PNL – PC pe termen lung, 5-10 ani”. Vine băiatu’! Pe termen lung să fie! Se poate şi aşa. Crin Antonescu are calculele lui, senatorul Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş, poate avea şanse mai mari la primărie cu susţinerea PSD, chiar dacă afirmă că nu agreează o astfel de alianţă în plan local. Ştie dânsul ce ştie. Că amiciţia asta de la nivel central buimăceşte în Timiş pretenţiosul electorat liberal de abia aşezat după dezamăgirea de PDL şi abandonul eşuatului PNŢCD. Ce mesaj va avea această structură politică: „Jos Ciuhandu!” şi „Jos Ostaficiuc!”? Sau ideea e să se câştige întâi alegerile, de abia apoi se cade să se „sfâşie” între ele partidele, cum îi stă bine dreptei în relaţia cu stânga pe scena politică.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

O oră ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

3 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

4 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

4 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

4 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

6 ore ago