Centrul Cultural Francez prezintă luni, 21 februarie, de la ora 18, filmul lui Wolfgang Becker, „Goodbye Lenin!”. Proiecţia are loc în cadrul mediatecii „André François”. Intrarea, gratuită, este rezervată abonaţilor la Mediateca Centrului Cultural Francez şi invitaţilor lor.
Doritorii, care nu sunt nici invitaţi nici înscrişi, pot să achiziţioneze, cu trei lei, în ziua respectivă, până la ora 18, un abonament de o zi pentru consultarea pe loc a fondurilor Mediatecii. Ei vor beneficia astfel de consultarea documentelor multimedia şi de accesul liber la filmul programat la cinematecă. Luna octombrie 1989 a fost un moment crucial nu numai pentru Germania de Est, care a scăpat de comunism, ci şi pentru Alex, eroul filmului, care şi-a văzut mama intrând în comă. După opt luni, când femeia îşi revine, Alex se străduieşte să o ferească de şocuri şi, cum ea e o mare admiratoare a lui Lenin, fiul îi ascunde că regimul comunist a fost răsturnat. El transformă apartamentul într-un monument al fostului regim, însă lucrurile devin tot mai complicate pe măsură ce mama îi cere ziare şi vrea să se uite la televizor, ca să vadă ca s-a întâmplat în timpul comei ei.
Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…
După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…
România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…
Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…
Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…