Chiar si fara prea multa tarie, lui „Base” i-a revenit culoarea-n obraji

PDL plăteşte acum preţul faptului că a fost neascultător cu „creatorul” său. Chestiunea asta a fost zisă la postul naţional de radio chiar de către „creator”, preşedintele Traian Băsescu, supărat că partidul nu l-ar mai asculta cam de multişor, nu numai de acum, cu cazurile Ridzi şi Păsat. Că dacă era ascultător – ar curge logic ideea – PDL nu ar mai fi făcut schimbări politice până la un nivelul pământului pe verticală, ba chiar şi underground, ca acum să pice tot necazul numai pe partidul principal de guvernământ. Cum ar veni, dacă democrat-liberalii nu puneau picior de pedelist la direcţiile regionale de vamă sau la poliţiile de frontieră, cum le-a zis el lor Traian Băsescu, atunci acum se putea trage concluzia că „nebunii”, „caii” şi „turele” sunt liberali şi pesedişti, căci despre mulţi „pioni” oricum se poate spune că freamătă de social-democraţie, dacă ne luăm după câteva nume sonore numai din Timiş şi Arad. Măcar dacă baronul Falcă ar fi avut prezenţa de spirit să se fi scăpat de regionalele în cauză mai devreme cu două-trei săptămâni, să le fi oferit toate lui Constantin Ostaficiuc, să le dea omul mai departe UNPR-ului cu ocazia negocierilor pe deconcentrate, o formaţiune politică săracă în resurse umane, dar dornică de funcţii politice şi, mai nou, de fonduri de vânătoare pe graniţa cu Serbia. Era numai bine, că la UNPR nu se pune problema de responsabilitate politică, „progresiştii” urmând să se sacrifice oricum pe altarul datoriei faţă de ţară şi coaliţie, dispărând dacă nu chiar înainte de alegeri, atunci cu siguranţă după.

Interesant cum ar reacţiona poporul la un eventual proiect politic de înlocuire a PDL din rolul de partid prezidenţial. Să ne imaginăm o formaţiune nou-nouţă cu oameni mai spălaţi la conducere, dar cu prea puţină experienţă politică, adică cu Preda, Voinescu, Macovei, în frunte cu preşedintele Mihai Răzvan Ungureanu, nu TRU, deşi şi el ar fi băiat de gaşcă la proiectul ăsta. Dacă aş fi povestitor, aş inventa un basm distractiv cu spargerea PDL, partid care oricum este format din câteva categorii de populaţie extreme, ce se potrivesc cam ca Andrei Pleşu şi Gabriel Oprea la o cafenea literară: aripa deştepţilor şi aripa… da, aripa OTV, ceva în genul electoratului Partidul Poporului, grupare politică cu şanse mari să iasă din tomberon la alegerile viitoare. Ambele componente politice ar face o concurenţă serioasă Uniunii Social Liberale în cele două bazine electorale susmenţionate, pe căprării, fireşte.

Ştiţi ce a descoperit recent astrofizicianul Greg Laughlin? Ecuaţia lui Laughlin, normal. Cu ecuaţia asta poţi calcula cât valorează Pământul ca planetă. Cică vreo cinci milioane de miliarde de dolari. Greşit. Laughlin ăsta n-a auzit câte milioane de euro produc vameşii din România într-o tură cu „ecuaţia lui Falcă” sau cu „schema lui Blejnar”, „lema lui Nini” sau „teorema lui Dinu V”, tot aia, în numai câteva puncte vamale. Înmulţiţi cu câteva zeci de mii de puncte de trecere de frontieră din lume şi vedeţi cât valorează Pământul dacă ar cădea cu totul pe mâna vameşilor români. Să ne zică Laughlin, dacă e atât de deştept, cu câte procente a crescut preşedintele Băsescu în sondajele de opinie ce vor fi comandate de Antena 3 imediat după scandalul vămilor? Că se vede de la o poştă, omului i-a revenit bine de tot roşeaţa în obraji şi cheful de politică. Oare o mai fi de actualitate referendumul de după 25 martie, data propusă de Dan Voiculescu pentru suspendarea preşedintelui?

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Copiii criminali și-au petrecut noaptea după gratii! Primul verdict este categotric: crimă cu premeditare

Crima de la Cenei a îngrozit nu doar Banatul ci întreaga țară. Doi copii de…

7 minute ago

Rectorul UVT cere transformarea modului de abordare a sănătății ocupaționale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara, interpretează importanța concluziilor Raportului OECD pe tema sănătății…

44 de minute ago

Cosmin Tabără cere Primăriei Timișoara să se apuce de reabilitat ștrandul Termal

Fostul viceprimar al Timișoarei, Cosmin Tabără, se arată în continuare preocupat de problemele orașului, chiar…

52 de minute ago

Primăria Timișoara vrea să amenajeze un teren de baschet pe locaţia bazei de canotaj a Clubul Sportiv Școlar Bega. Măsura e contestată

O nouă recuperare de teren din partea Primăriei Timișoara se prefigurează a fi o dispută…

O oră ago

Cercetătorii din UPT propun un sistem revoluționar de transport public urban

Inovare continuă dinspre UPT. Un sistem de transport public urban modern, electric, dar cu adevărat…

O oră ago

Un nou utilaj performant ajută CFR Infrastructură Timișoara la lucrările de întreținere a căii ferate/VIDEO

CFR Infrastructură Timișoara s-a dotat cu un nou utilaj specializat, care va oferi mai multă…

2 ore ago