Categories: Sănătate

CJAS Timis are datorii de mai bine de sase luni catre farmacii

Instituțiile statului profită la maximum de legislația care le permite să achite facturile către furnizori în termen de șase luni, așa că nici CJAS Timiș nu face excepție, ba chiar depășește această perioadă. Abia acum CJAS a achitat farmaciștilor rețetele eliberate în 2009 și 2010.

Este vorba de aproximativ 1,7 milioane de lei, din care 1,169 de milioane reprezintă contravaloarea rețetelor eliberate pentru diabet zaharat în noiembrie și decembrie 2009 și în lunile mai și iunie 2010. Restul banilor au acoperit programul național de transplant, pentru rețetele din iunie și iulie 2010. „De asemenea, s-a mai plătit suma de 96.879 de lei, pentru reţetele eliberate în lunile iunie, iulie, august 2010, pentru bolile rare (mucoviscidoză adulţi şi copii, scleroză amniotrofică laterală). Pentru teste de autoimunizare copii, CJAS a plătit 17.180 lei, reprezentând lunile decembrie 2009, respectiv ianuarie, februarie 2010”, a precizat Mariana Mocioalcă, purtătorul de cuvânt al CJAS Timiș. (sursa foto: ghidcabinet.ro)

Share
Published by
Artemia Simeria

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

2 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

4 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

5 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

5 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

5 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

5 ore ago