Aveți datorii mai mici de 40 de lei la primărie? Dacă vor fi de acord consilierii locali, veți scăpa de ele, acestea urmând a fi anulate. Pe lista proiectelor aflate la votul proximei ședințe de plen a Consiliului Local Timișoara se va număra și cel prin care administrația solicită aprobarea anulării datoriilor contribuabililor, în valoare…
Primăria Timișoara vrea să încaseze la bugetul local datorii de 208 milioane, prin aplicarea unor facilități fiscale
Primăria Timișoara caută să recupereze de la contribuabili datoriile pe care aceștia le au spre municipalitate. Astfel, Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara propune instaurarea unor facilități fiscale pentru contribuabilii care își achită până la sfârșitul lunii noiembrie datoriile înregistrate către bugetul local la data de 31 august 2024. Astfel, dobânzile și penalitățile vor fi anulate,…
O persoană din Timișoara e în topul național al celor care nu și-au declarat veniturile la Fisc
Peste 13 milioane de lei obținuți și nedeclarați i-au fost calculate de Agenția Națională de Administrare Fiscală unui timișorean, poziție care îl clasează pe locul 3 la nivel național în topul “uitucilor” fiscal. Din nou, suntem ”surclasați” de București și Cluj. Astfel, o persoană din București ar fi fost descoperită cu suma de 20,9 milioane…
Primarul Fritz e mulțumit de echipa care a tras pentru o termoficare mai bună a Timișoarei
Datorii vechi ale societății de termoficare a Timișoarei în valoare de 70 de milioane de lei au fost achitate din 2020 și până acum spune primarul Dominic Fritz. Valoarea totală, găsită în urmă cu patru ani, era de peste 300 de milioane, mai spune acesta, dar sistemul de termoficare merge tot mai bine, este opinia…
Raoul Trifan despre coaliţia PSD-PNL “Ne-au băgat în datorii, iar acum vor să le plătească tot din banii noștri”
Guvernul PSD-PNL a dus țara la un deficit record, de peste 63 de miliarde de lei în primele 6 luni ale anului 2024, în condiţiile în care ținta de deficit pentru acest an trebuia să fie 53 de miliarde de lei, arată senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan. Aceşti bani nu s-au dus în proiecte,…
Datoria istorică a Timișoarei către E.ON a fost integral achitată
Timișoara a plătit ultima tranșă a datoriei istorice a societății de termoficare către furnizorul de gaze naturale E.ON. Prin achitarea sumei de 284.238 lei se încheie o lungă perioadă în care datorii către E.ON, existente de ani de zile, au fost achitate de primărie. Datoriile istorice ale COLTERM se ridicau la peste 72 de milioane…
Primăria Timișoara și AFM, în dispută pe tema unor penalizări de milioane de lei
Primăria Timișoara a primit din partea Administrației Fondului pentru Mediu o somație referitoare la obligația plății unor sume importante de bani în contul unor datorii apărute pentru că vechea administrație nu ar fi plătit toată suma în contul reciclării unor materiale plastice. De cealaltă parte, Primăria se apără și spune că și-ar fi plătit la…
Primăria Timişoara plăteşte şi acum la E ON datorii vechi de opt ani. Dominic Fritz publică documente
Primarul Dominic Fritz a anunţat că municipalitatea plăteşte încă facturi restante la E ON de opt ani, mai exact din anul 2014. El a publicat şi documente care să certifice acest lucru. Primarul mai spune că plăţile pentru gazul consumat de Colterm în 2014 se vor finaliza abia în 2023. Dominic Fritz arată că, astăzi,…
Ruben Lațcău contraatacă: Timișorenii au dat 700 de milioane de lei în aproape șase ani pentru Colterm
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a realizat o serie de calcule referitoare la sumele cheltuite de primărie pentru Colterm. Iar la final, el a ajuns la concluzia că timișorenii ar fi dat 700 de milioane de lei în aproape șase ani pentru a subvenționa societatea. Ruben Lațcău spune că liberalii din CL Timişoara ar fi fost…
Primăria Timișoara a reușit reeșalonarea datoriei Colterm către furnizorul de gaze naturale
Primăria Timișoara și E.On Gaz au ajuns la un acord pentru reeșalonarea unor datorii ale Colterm, în valoare de 51,5 milioane de lei, garantate de municipalitate și neplătite timp de trei ani. Primăria Timișoara și conducerea E.On Energie România au ajuns la un acord de reeșalonare pe o perioadă de 30 de luni a unor…
Sorin Grindeanu dezbate pe tema amenzii Colterm: Administrația actuală nu poate pasa vina, nu există greaua moștenire
Primăria Timișoara nu se poate preleva de sintagma de ”moștenire grea” atunci când se referă la amenda imensă primită de Colterm, spune Sorin Grindeanu, primvicepreședintele PSD. El a condamnat atitudinea premierului Florin Cîțu, care a făcut exact ceea ce liderul social-democrat estima că e posibil să se întâmple și ceea ce e și regretabil: anunțul…
Dominic Fritz insistă pentru ruperea ”lanțului garanțiilor”: Primăria poate fi oricând executată silit pentru o datorie de 50 de milioane de lei
Problema Colterm continuă să îi dea mari dureri de cap primarului Timișoarei, Dominic Fritz, și echipei sale. Dorința sa este să taie ”lanțul garanțiilor” dintre cele două organizații, subliniind că acest sistem nu mai poate continua. În sprijinul acestei intenții stă chiar faptul că municipalitatea poate fi oricând executată silit și să rămână cu conturile…
Primăria Timișoara e datoare vândută la propria societate de drumuri. Valoarea totală a facturilor neachitate este de 30 de milioane de lei
Primăria Timișoara e pe cale să pună pe butuci o societate care în principiu e sănătoasă și chiar îi aparține. Societatea de Drumuri Municipale (SDM) are de primit de la ”proprietar” nu mai puțin de 30 de milioane de lei pentru lucrări efectuate, facturate și neachitate de municipalitate în mandatul trecut. ”Bulgărele” financiar de care…
Războiul declaraţiilor între Nicolae Robu şi Dominic Fritz continuă. Datoriile de 76 de milioane de lei ale municipalităţii, o banalitate pentru fostul primar
Fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, a replicat din nou, după ce actualul edil, Dominic Fritz, a anunţat că municipalitatea are datorii de 76 de milioane de lei. În stilu-i deja caracteristic, Robu a trecut la jigniri şi atacuri la persoană, adăugând că această datorie e un fâs. Datorii de 76 de milioane de lei…
Primăria Timișoara are facturi neachitate de 76 de milioane. Fritz nu mai poartă mănuși: Acum gestionez problemele pe care le-a creat altcineva
76 de milioane de lei este valoarea totală a facturilor neplătite existente în soldul Primăriei Timișoara în acest moment, a spus primarul Dominic Fritz, dar o parte sunt în perioada de 30 de zile, adică încă în termen. Dar, problema cea mai mare este în acest moment faptul că instituția nu mai prezintă încredere, motiv…
Tranziţie la SCM Timişoara. Ce “moştenire” a lăsat PSD-istul Radu Ţoancă PNL-istului Vasile Ruşeţ
Peste 20 de procese pe rol, conturi destul de goale, datorii de peste două milioane de lei, dar şi o… solicitare pe baza Legii 544 făcută de USR Timiş. Este moştenirea pe care fostul director PSD-ist al clubului SCM Timişoara, Radu Ţoancă, a lăsat-o actualului director liberal, Vasile Ruşeţ. La prezentarea bilanţului, Ţoancă a afirmat că clubul n-are pe rol niciun litigiu!
2019 va fi fără Timishort la Timişoara. Primăria nu şi-a plătit nici datoriile de anul trecut
Unul dintre cele mai apreciate festivaluri timişorene, din domeniul filmului, Timishort, nu va avea loc în acest an. Evenimentul a fost anulat… din motive financiare, pentru că Primăria Timişoara ar fi trebuit să da banii câştigaţi de organizatori nu au făcut-o la timp. „Organizatorii Timishort, cel mai important festival de scurtmetraje din vestul României, au…
Hotărâre de urgenţă pentru Colterm. Proiectul de acoperire din bugetul local a pierderilor induse a fost scos de la vot
Societatea Colterm a solicitat Consiliului Local Timişoara aprobarea unei hotărâri prin intermediul căreia urma ca primăria să acopere integral pierderile tehnologice induse. Cu acea hotărâre şi cu suma aferentă ar fi urmat să se garanteze un credit pe care compania de termoficare ar urma să-l contracteze la o bancă. Proiectul, apărut pe ordinea de zi…
Primăria Timişoara rostogoleşte datoriile avute cu ajutorul unui nou credit
Municipalitatea timişoreană se pregăteşte să acceseze un nou credit, în valoare de peste 200 de milioane de lei, aceasta dacă în următoarea şedinţă de plen consilierii locali vor aproba contractarea acestuia. Cu ajutorul banilor, Primăria Timişoara nu îşi propune noi investiţii, ci refinanţarea creditelor deja existente. Îmbrăcată frumos sub denumirea de „optimizarea serviciului datoriei publice”,…
Consilierii locali sunt chemaţi la vot „de îndată” pentru a aproba plata în contul Colterm a 5,7 milioane de euro
Consilierii locali sunt chemaţi vineri să voteze „de îndată” aprobarea mandatării primarului să acopere datoriile celor de la Colterm. Primăria va achiziţiona pentru compania de termoficare a oraşului certificate verzi, din nou de la Primăria Oradea. Primarul Nicolae Robu îi va mânia din nou pe aleşii locali, convocându-i la o nouă şedinţă de consiliu „de…