Hossu: Noul cod al muncii este o forma de sclavagism

Liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat că modificările la Codul Muncii sunt o nouă formă de sclavagism, pentru că patronul poate concedia colectiv oricând şi a doua zi să angajeze alte persoane.

Bogdan Hossu spune că, prin modificările aduse de guvern la Codul Muncii, se ajunge la o relaţie anormală între angajaţi şi angajator, patronul putând concedia colectiv oricând şi în acelaş timp să angajeze a doua zi alte persoane, acest lucru fiind prevăzut expres în Codul Muncii. „Vom ajunge să fim daţi afară din UE, conceptele respective nu au nimic de-a face cu directivele europene”, a precizat Hossu. „Am pus problema contractelor colective de muncă şi singurii care se opun păstrării acestora sunt cei de la Consiliul Naţional al IMM-urilor. Toate celelalte prevederi scot sindicatele din IMM-uri şi dau pe mâna reprezentanţilor angajaţilor, care sunt persoane manipulate de angajatori”, a spus Hossu. Preşedintele Cartel Alfa a anunţat că luni toate confederaţiile vor decide proteste mult mai violente ca până acum. „Se pare că numai violenţa face legea în România. Orice cale de a încerca construcţia unui dialog social normal constatăm că nu are eficienţă. Se pare că numai protestele sau ieşirea lumii cu pietre şi bâte în stradă sunt singura formă care poate rezolva în România de astăzi, pentru că guvernanţii au rămas la mentalitatea feudală, neînţelegând că pacea socială înseamnă construcţia unui dialog social”, a spus Hossu.
Preşedintele UGIR-1903, Cezar Corâci, a declarat, la finalul întâlnirii privind modificările la Codul Muncii, că nu înţelege de ce premierul nu caută o cale de mijloc în discuţii. „Protestele mai lipsesc în acest moment din România, ar fi bomboana de pe colivă, şi dacă se ajunge la proteste vom avea pierderi economice foarte mari”, a spus Corâci. Reprezentantul patronatelor a afirmat că a mai rămas la discuţia cu premierul după plecarea sindicatelor pentru a-l face pe Emil Boc să înţeleagă că în România nu poţi reprezenta angajaţii fără sindicate. (sursa foto:newschannel.ro)

Share
Published by
Dana Popa
Tags: codul muncii

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

2 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

5 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

7 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

10 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

10 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

11 ore ago