Categories: SănătateSocial

Mai putine medicamente compensate si paturi in spitale

Guvernul va revizui lista medicamentelor compensate şi gratuite, pentru a diminua numărul acestora, şi va reduce, cu câteva mii, numărul de paturi din spitale.

Conform scrisorii de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional, document obţinut de agenţia de ştiri Mediafax, pachetul de servicii sociale din sistemul medical va fi reformat cu asistenţa Băncii Mondiale, astfel încât să nu mai fie finanţate costuri cu sănătatea considerate neesenţiale. „Vom revizui lista de medicamente compensate şi gratuite stabilite prin hotărâre de guvern în 2008, cu intenţia de a reduce numărul acestor medicamente şi de a ne îndrepta spre medicamente generice, acolo unde este posibil (…) Vom revizui bugetele spitalelor şi vom începe să implementăm strategia de raţionalizare a spitalelor, cu obiectivul de a reduce numărul paturilor de spital finanţate, de la 135.200 la 133.000, până la sfârşitul lunii iunie 2011, şi la 129.500, până la sfârşitul lunii decembrie 2011”, se precizează în document. Tot cu asistenţa Băncii Mondiale va fi revizuită şi formula de compensare folosită la nivelul Casei Naţionale de Sănătate, prin introducerea unui mecanism în care „banii vor urma pacientul” Pentru anul viitor, guvernul şi-a anunţat intenţia de a controla costurile farmaceutice ale celor mai scumpe medicamente, printr-un sistem electronic de prescripţii şi pe baza unor proceduri mai stricte.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Doliu în IPJ Timiș! Șeful de post din Sânpetru Mare s-a sinucis în cimitirul din Secusigiu

Un polițist de 38 de ani din Timiș s-a sinucis astăzi în apropierea cimitirului din…

3 ore ago

Timișoara primește 97 de milioane de lei, bani europeni, pentru Magistrala Verde

Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare europeană pentru Magistrala Verde. Investiția va transforma total…

3 ore ago

SCM Poli își dă restart în Liga Zimbrilor cu un meci ușor pe teren propriu

Campionatul primului eșalon de handbal masculin se reia după pauza internațională care ne-a adus o…

5 ore ago

Anunțul Colterm pentru timișoreni: CET Sud nu e prevăzută pentru închidere, va trece pe gaz

Societatea Colterm anunță că în ordonanța de guvern referitoare la închiderea centralelor termice pe cărbuni,…

7 ore ago

Se redeschide circulația prin punctul de trecere a frontierei de pe pista Timișoara – Zrenjanin

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, și…

7 ore ago

Rugbiștii Timișoarei luptă sâmbătă pentru primul trofeu din 2026

În acest weekend se pune în joc primul trofeu din rugby-ul românesc intern la nivel…

7 ore ago