Categories: Sport

Minifotbalul are federatie

Minifotbalul din România a avansat. Asociaţia Română de Minifotbal s-a transformat în federaţie.

Minifotbalul a apărut în România în jurul anilor ‘70, însă a început să se dezvolte după 2000. În 2007 a fost înfiinţată Asociaţia Română de Minifotbal, care a organizat un prim turneu final şi a demarat la nivel local mai multe competiţii. În patru ani, asociaţia a organizat patru turnee naţionale şi o cupă a României, şi a pus bazele primei echipe naţionale de minifotbal. Reprezentativa României, sub conducerea antrenorului Tiberiu Lajos, fost arbitru internaţional, a câştigat în 2010 şi primul turneu european. În prezent, în minifotbalul românesc sunt angrenaţi aproximativ 25.000 de jucători. La Timişoara, la iniţiativa lui Tiberiu Lajos, se organizaează încă din 2005 un campionat de minifotbal. În prezent, în această competiţie sunt înscrise 111 echipe ce evoluează în trei ligi. După ce a prins contur în România, minifotbalul va fi reprezentat la nivel de federaţie. Noul comitet executiv al Federaţiei de Minifotbal din România va fi reprezentat de Răzvan Burleanu (preşedinte), Paul Costaş (prim-vicepreşedinte), Ionică Onicaş (vicepreşedinte), Tiberiu Lajos (vicepreşedinte) şi Gavrilă Vasilescu (secretar general). Pentru 2011, noua federaţie constituită îşi doreşte să organizeze un turneu european de minifotbal, dar şi sî consolideze campionatele de la nivel local. „Diferenţa dintre noi şi multe alte federaţii de sport din România este că nu ne propunem să facem performanţă. Minifotbalul este un sport destinat exclusiv amatorilor şi care se joacă după propriul regulament. Scopul nostru este să continuăm promovarea minifotbalul ca un sport de masă, de a aduce cât mai multe persoane pe teren, fiindcă practicarea minifotbalului poate contribui la starea de sănătate generală a celor care îl practică, şi cercetările internaţionale din domeniu o demonstrează”, a declarat Răzvan Burleanu.

Share
Published by
Mirela Linta

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

2 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

5 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

6 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

10 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

10 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

11 ore ago