Categories: Timp liberUnde mergem

Trasee tematice in parcurile naturale

Un traseu tematic, aranjat de cei mai buni peisagişti din vestul ţării, este prezentat, luni, ca exemplu de amenajare teritorială.

Asociaţia Peisagiştilor din România – AsoP s-a implicat în peisagistica Parcului Natural Lunca Mureşului. Proiectul derulat de timişoreni a urmărit reducerea impactului negativ al vizitatorilor în zona de protecţie strictă a parcului natural. Traseul tematic leagă balta Bezdin de observatorul Prundul Mare, astfel că vizitarea zonei bălţilor Bezdin nu se va mai face aleatoriu, periclitând habitatele şi ecosistemul, ci pe trasee bine definite. „Construcţia efectivă a traseului a fost realizată în cadrul unor ateliere de lucru cu participarea studenţilor de la specializarea Peisagistică din USAMV București şi USAMVB Timișoara, studenți ai Facultății de Arhitectură din Timișoara, cărora li s-au alăturat cercetaşii, membri ai Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României, Centrul Local Phoenix din Arad şi angajaţii Parcului Natural Lunca Mureşului, precum şi voluntari din judeţele Timiş şi Arad”, a explicat Andrei Condoroş, secretarul general AsoP. Luni, la Atelierul de Urbanism al Primăriei Timişoara, munca peisagiştilor devine publică, prin intermediul unei expoziţii de fotografii. Expoziţia face parte din caravana fotografică pe care AsoP o organizează în judeţele Arad şi Timiş. Celelalte locaţii ale expoziţiilor au fost la sediul Administraţiei Parcului Natural Lunca Mureşului, la sediul Facultăţii de Horticultură şi Silvicultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, Timişoara şi va urma în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei Peisagiştilor din România. „Prin această expoziţie vrem să-i facem pe oameni conştienţi de fragilitatea şi importanţa menţinerii la nivel european a ecosistemului bălţii Bezdin şi a Parcului Natural Lunca Mureşului”, a mai spus Condoroş.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

7 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

9 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

10 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

11 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

11 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

11 ore ago