Categories: Social

Unul dintre ranitii in explozia de la Otelu Rosu, inca in coma

La o zi după ce au fost internaţi la Timişoara, cei doi bărbaţi răniţi grav în explozia unui service auto de la Oţelu Roşu au evoluţii diferite.

Una dintre victime, un bărbat în vârstă de 30 de ani, este încă în comă, la secţia ATI a Spitalului Judeţean. „Potrivit medicului, bărbatul a suferit un traumatism cranio-cerebral grav şi arsuri de gradul I şi II pe faţă, mîini şi în zona cervicală”, a declarat Liana Dacilescu, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare. Al doilea rănit adus, luni, la Timişoara are 22 de ani şi a fost internat la Casa Austria. Bărbatul are arsuri pe o treime din suprafaţa corpului, însă medicii sunt mai optimişti în privinţa lui. „Starea lui s-a mai ameliorat, a fost extubat”, explică specialiştii. Dacă nu vor apărea complicaţii, în maximum şase săptămâni bărbatul s-ar putea externa.
La un service auto din Oţelu Roşu s-a produs, luni, o explozie soldată cu o persoană decedată şi cinci răniţi. Două dintre victime erau angajaţii firmei, iar ceilalţi clienţi. Bărbatul care a murit în timpul deflagraţiei era un colaborator care lucra la o companie care vindea piese auto. Pagubele materiale sunt, de asemenea, importante, clădirea service-ului fiind distrusă în proporţie de 90%,. Au fost distruse, de asemenea, trei autoturisme care se aflau în service şi au fost afectate parţial două clădiri învecinate.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

2 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

4 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

6 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

9 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

9 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

10 ore ago