Categories: Stiri nationale

Guvernul isi asuma Codul muncii, opozitia depune motiune de cenzura

Guvernul îşi asumă, marţi, răspunderea în faţa parlamentului, pe Codul muncii, proiect la care a adoptat doar opt amendamente din 144. Opoziţia va depune, în aceeaşi zi, moţiunea de cenzură „Codul Boc – salarii mici, şomaj mare, firme falimentate”.

Guvernul a aprobat, luni seară, doar opt amendamente la proiectul Codului muncii, dintr-un total de 144 propuneri formulate de parlamentarii coaliţiei, printre care şi cel care acordă prioritate la reangajare persoanelor disponibilizate colectiv pentru o perioadă de 45 de zile. Contractele colective de muncă şi actele adiţionale ale căror prevederi sunt limitate la 31 decembrie 2011 vor putea fi încheiate, după această dată, pe durate care vor fi stabilite prin lege specială. De asemenea, contravaloarea pagubei provocate de angajat în timpul muncii şi imputată acestuia pentru recuperare de către angajator va fi limitată la echivalentul a cinci salarii minime brute pe economie.
Şedinţa de plen reunit a celor două camere ale parlamentului în care guvernul îşi va asuma răspunderea este programată pentru ora 10. PSD a anunţat că nu va propune amendamente, ci va depune moţiune de cenzură şi va sesiza Curtea Constituţională. USL a pregătit proiectul moţiunii de cenzură, intitulată „Codul Boc – salarii mici, şomaj mare, firme falimentate”, care va fi depusă imediat ce guvernul îşi va angaja răspunderea. Textul moţiunii are 15 pagini şi se constituie într-o înşiruire de critici la adresa politicii guvernamentale a Guvernului Boc şi a filosofiei conomice promovate de acesta. Reprezentanţi ai opoziţiei, cum ar fi preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, sau purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, au declarat însă că demersul nu are prea multe şanse de reuşită.
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, luni, să fie găsită o „formulă de securizare” a balcoanelor de la sala de plen, astfel încât evenimente precum cel din decembrie 2010, când Adrian Sobaru s-a aruncat de la balcon, să nu se mai repete. Biroul Permanent a decis, de asemenea, ca la plenul de marţi să poată asista, ca invitaţi, doar jurnaliştii, nu şi cetăţenii. Roberta Anstase a declarat că aceasta este o „măsură excepţională”, până la securizarea balcoanelor din sala de şedinţe.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

58 de minute ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

O oră ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

2 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

4 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

14 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

16 ore ago