Start într-un proiect comun de mediu pe relaţia Timişoara – Szeged. „Biodiversitatea şi protecţia naturii – o abordare responsabilă a problemelor de mediu a două oraşe înfrăţite” se va desfăşura timp de opt luni şi prevede un buget de 80.000 de euro.
„Proiectul are ca obiectiv evaluarea situaţiei existente a biotopurilor din pădurea forestieră de protecţie, parte din Pădurea Verde din Timişoara, parcurilor şi zonele verzi ale municipiului şi elaborarea unui studiu strategic privind protejarea biodiversităţii existente şi creării premiselor pentru dezvoltarea acesteia în condiţii cât mai apropiate faţă de cel natural”, spun reprezentanţii Primăriei Timişoara. Proiectul include, pentru partea română, şi activităţi de vizibilitate a proiectului, prin realizarea unei pagini web şi organizarea conferinţei de încheiere a proiectului în scopul diseminării informaţiilor şi rezultatelor. Finanţarea este asigurată în proporţie de 98% de Fondul European pentru Dezvoltare Regională şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, restul de 2% reprezentând contribuţia celor două oraşe.
Consiliul Județean Timiș a aprobat alocarea a peste un milion de lei pentru societatea Service…
Două zboruri programate marți din Timișoara spre zona Golfului au fost anulate. Cursele erau programate…
Universitatea de Vest Timișoara continuă organizarea eenimentelor sub genericul „Idei care schimbă lumea” În cadrul…
Sânnicolau Mare a avut, în 2025, cele mai multe venituri dintre cele opt oraşe ale…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…