Categories: Cultura

Vestigii in pericol, pe traseul autostrazii

Arheologii care au coordonat lucrările de descărcare istorică pe autostrada vestului. sunt îngrijoraţi de starea a 200 de complexe arheologice, unele vechi de peste 5.500 de ani. Ei susţin că iarna a fost deosebit de grea şi este posibil ca multe vestigii să fie în pericol.

Momentan, din cauza noroiului, situl nu este abordabil. „Au rămas descoperite aproximativ 200 de complexe arheologice (gropi, locuinţe), dintr-un total de 634, a căror cercetare a fost întreruptă în septembrie 2010. În acest moment, am avea nevoie de circa 40 de zile pentru a le finaliza. Evident, dacă ni se asigură logistica necesară – forţă de muncă necalificată, suport material etc”, a declarat arheologul Florin Draşovean, coordonatorul lucrărilor la care au participat şi specialişti de la muzeele din Arad, Reşiţa şi Mangalia.
O necropolă din secolul al III-lea, descoperită pe şantierul arheologic de pe autostrada vestului, e dovada ritualurilor funerare deosebite practicate pe teritoriul Banatului de azi. Morţii primeau de mâncare prin ofrandele depuse în morminte, iar alte practici implicau înhumarea unui cuplu de berze. Obiectele descoperite sunt piese pe care niciunul din cele trei muzee bănăţene nu le-a avut în patrimoniu. Săpăturile au atins maximul de importanţă prin faptul că au abordat inclusiv „valul roman”. Fortificaţie datând din primele secole ale erei noastre, valul se întindea din Serbia, de la Vrşec, până la Budapesta, trecând pe teritoriul Banatului de azi. În ciuda faptului că fortificaţia a fost studiată de-a lungul timpului de numeroşi istorici, abia săpăturile din vara aceasta trecută au făcut cu adevărat lumină.

Share
Published by
Alecsandra Stanici
Tags: pericol

Recent Posts

România-arhipelag: o economie cu două viteze și o arhitectură administrativă care nu mai funcționează

De ce patru județe susțin statul, iar restul rămân dependente de transferuri fiscale România din…

3 ore ago

Vaccinarea pe înțelesul tuturor. Porți deschise pentru sănătate!

Eveniment deschis pentru toată lumea, dar mai ales pentru „sceptici”. În perioada 11-17 martie 2026,…

3 ore ago

Campanie de primăvară de colectare gratuită a deșeurilor vegetale, la Şag

Primăria comunei Șag, anunță că începând cu data de 23 martie şi până în 3…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 4 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 04.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Doi infractori notorii printre membrii fondatori ai partidului lui Călin Georgescu

Tribunalul București a admis, luni, cererea de înregistrare a Partidului „România Românilor”, formaţiune despre care…

17 ore ago

SCM Timișoara vrea să organizeze turneul Final 4 al Cupei României

Clubul SCM a înaintat Federației Române de Handbal o ofertă de organizare a turneului final…

19 ore ago