În numai câteva zile, 77% din gropile din asfalt care încă se află în garanţie au fost astupate, pe banii lor, de drumarii amendaţi de primărie.

Angajaţii Primăriei Timişoara au inventariat 201 gropi care dădeau de cap şoferilor sau trecătorilor. 155 dintre acestea au fost reparate. Pentru gropile încă nereparate, oamenii municipalităţii au mai dat încă şapte amenzi în valoare totală de 17. 500 de lei. Până la sfârşitul săptămânii, RSG mai are de refăcut domeniul public pentru 33 de intervenţii, societatea Superconstruct pentru 11 şi Ceiconstruct pentru două. „Dacă până la finalul săptămânii nu sunt acoperite toate gropile mai mari sau mai mici, rezultate în urma spargerii carosabilului pentru lucrările la reţele de utilităţi, firmele răspunzătoare vor mai încasa încă o serie de amenzi”, a precizat viceprimarul Sorin Grindeanu.

Share
Published by
Artemia Simeria

Recent Posts

Cât de mult folosiți Inteligența Artificială? UVT vrea părerea studenților pe această temă

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de…

13 ore ago

O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16

O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală”…

13 ore ago

Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj au ajuns la 20 la sută/FOTO

Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona…

13 ore ago

Județul Timiș, promovat cu succes timp de mai multe zile în capitala Serbiei

Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, echipa Visit Timiș, în parteneriat cu asociația HORETIM au încheiat…

14 ore ago

În câteva zile demarează lucrările de extindere la patru benzi a drumului județean dintre DN 69 și Sânandrei

În scurt tip, drumul care leagă DN 69, Timișoara – Arad, de Sânandrei intră în…

14 ore ago

Un celebru medic din Timișoara este încă judecat pentru un accident în urma căruia o persoană a murit, produs în 2018

Unul din cei mai cunoscuți medici din Timișoara, și nu numai de aici, încă așteaptă…

15 ore ago